Lionel Messi și Luis Suarez, cei doi buni prieteni, șase ani coechipieri la Barcelona, s-ar putea reuni la Inter Miami, clubul lui David Beckham.
În interviul pentru La Sexta, Leo Messi a dezvăluit unde visează să-și încheie cariera. „Mi-ar plăcea să joc și să trăiesc în Statele Unite”, a spus căpitanul Barcelonei. E posibil ca această dorință să i se împlinească. Să ajungă în MLS și nu singur, ci alături de prietenul său Luis Suárez. Să refacă duetul blaugrana în America.
Messi și Suarez, din nou împreună în MLS?
Jurnalistul spaniol Xavi Campos a anunțat la Catalunya Radio că Messi și Suárez ar avea o înțelegere. Să evolueze împreună în MLS, la echipa lui David Beckham, Inter Miami. Ceea ce ar fi posibil doar în vara lui 2022, după ce expiră acordul lui Suárez cu Atlético Madrid. Messi mai are doar șase luni de contract cu Barça.
842 de goluriau marcat împreună Messi (644) și Suárez (198) pentru Barcelona
Argentinianul nu a uitat cum s-a despărțit clubului catalan de fostul său atacant: "A fost o nebunie ce i-au făcut. Cum s-a întâmplat totul, cum a plecat... Și a plecat gratis, la o echipă care se luptă pentru aceleași trofee".
{{text}}