Ana Maria Bărbosu, care a cucerit șase titluri la Campionatele Europene de junioare de la Mersin, își privește realist performanța și povestește cu candoare despre parcursul său în gimnastică
O adolescentă cu ochii albaștri și pistrui a luminat luna decembrie în sportul românesc. Ana Maria Bărbosu a ajuns în toate colțurile României grație unei fotografii care o înfățișa cu patru medalii de aur la gât. O rază de soare după mulți nori negri care au traversat gimnastica românească. O speranță pentru viitorul care s-a construit în sălile de la Focșani și de la Deva.
Ana Maria Bărbos și energia, motivul hotărâtor
Ana a împlinit în luna iulie 14 ani și vine dintr-o familie din Unirea-Odobești, o localitate la 10 km de Focșani, în care mama e profesoară de limba română la gimnaziu, iar tatăl deține o mică afacere în construcții. Are un frate mai mare cu trei ani și a ajuns la gimnastică pentru că era o fetiță care nu stătea locului. „Eram destul de cuminte, dar aveam multă energie și mama a spus că e mai bine să o consum în sală", povestește cu voce hotărâtă Ana.
A fost dragoste la prima vedere. „Când m-a dus prima dată să văd efectiv sala, erau niște fete mai mari care făceau pe sol elemente, iar când le-am văzut am spus «Wow, vreau și eu!», mi-a plăcut să urmăresc ce făceau ele", continuă ea.
Ana Maria Bărbosu la sol în concursul de la Mersin FOTO Imago-ImagesLa început a fost mai mult o joacă, iar după aproape doi ani a trecut la grupa de performanță sub îndrumarea Danielei Trandafir și a lui Cezar Stoica. „Anuca este ca un argint viu, așa am cunoscut-o, acum era lângă mine, în secunda doi în groapă, apoi în secunda trei pe un spalier. Striga tot timpul doamna, doamna, avea două codițe și era plină de energie", își amintește Daniela Trandafir.
Era 2012 și cei doi porneau la drum cu 11 fetițe, dintre care până la nouă ani, când încep concursurile, au mai rămas patru. Printre ele și Ana Maria Bărbosu. „Ea de la mama natură a fost un copil puternic, cu viteză de execuție, dar cu mobilitatea nu foarte bună. Noi a trebuit să lucrăm în plus nu neapărat fizic, ci psihic, să o facem să înțeleagă că e normal să simtă un pic de presiune pentru că doar așa dobândește mobilitatea de care are nevoie. A înțeles că trebuie să strângem din dințișori și mâine va fi din ce în ce mai bine, chiar dacă uneori i se părea că rămâne în urmă față de celelalte colege", povestește cu pasiune și glas dulce antrenoarea.
Pasiune împărtășită cu Daniela Trandafir
Până în 2018, când a fost selecționată prin programul „Țară, țară, vrem campioane!" să meargă la Deva, Ana a simțit din plin pasiunea antrenoarei sale, și ea fostă gimnastă. „Tot ce fac aceste fetițe e din pasiune, pentru că le place, pentru că abia așteaptă să vină la sală, oricât de greu li se pare altora din afară", spune Daniela Trandafir.
„Ana e un copil ambițios, care abia așteaptă să vină în sală și atunci când e în vacanță sau în pauză este dornică să ajungă la sală. De genul «vacanță, păi o să pierd, nu pot să stau acasă»". I-am explicat că vacanța e și ea parte din performanță" -Daniela Trandafir, fosta antrenoare a Anei Bărbosu
Până să ajungă în orașul unde au crescut multe generații de gimnaste, unde acum se pregătește alături de Lucian Sandu, Gina Gogean, Cătălin Meran și Cristinel Micu, Ana avea un antrenament pe zi, de luni până vineri, de maximum patru ore, apoi a trecut la câte două, care totalizează șase ore.
Mutarea la Deva a însemnat și despărțirea de cei dragi, dar Ana spune că nu i-a fost foarte greu. „Nu sunt un copil așa, mămos, de familie, nu a fost neapărat ceva greu, a trebuit să mă obișnuiesc cu sala, cu noii antrenori, dar față de părinți nu am simțit ceva, așa...dor excesiv".
Ana Maria Bărbosu și izolarea care s-a simțit
Cu toate acestea, înainte de Campionatele Europene de la Mersin, când ea și colegele sale au stat izolate aproape trei luni de zile, fără a putea primi vizite, a fost un pic apăsătoare „A fost unul dintre cele mai grele momente. Am înțeles că am stat izolate pentru sănătatea noastră, ca să fie totul în regulă, și a fost mai stresant gândul că trebuie să reușim, pot să spun acum că a fost mai tensionată atmosfera", afrimă sincer micuța gimnastă.
Odată ajunsă la Mersin, Ana a uitat de toate și a strălucit, mai întâi într-un concurs la capătul căruia a devenit campioană europeană cu echipa și la individual compus, iar apoi în finalele pe aparate, pe care le-a câștigat cu un zâmbet discret. La aproape două săptămâni de la acele întâmplări, ea spune: „Sunt încă bucuroasă, dar mă gândesc deja să încep anul sănătoasă, să mă antrenez foarte bine, să progresez ca să vină altele".
Momentul echipei
Echipa de junioare a României pe prima treaptă a podiumului FOTO Imago-ImagesDintre toate acele momente cu sclipici din Turcia, în mod surprinzător pentru ea cel mai frumos a fost cel în care a urcat pe prima treaptă a podiumului cu echipa. „A fost un moment așa... eram toate și ne-am bucurat împreună. Toate medaliile sunt importante, doar că atunci am fost mai multe fete, a fost special. Și la individual e îmbucurător, dar a fost alt sentiment acolo, cu echipa". Pentru Ana, a fost doar a doua competiție la care a ascultat imnul României. „Mai cântase la un concurs în Elveția, doar că acum a fost, nu știu, mai frumos. Altă senzație!
„Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să nu mă gândesc la competiție, adică la adversare, să mă gândesc la mine, să mă lupt eu cu mine însămi, să fac cât de bine pot eu. E unul pe care l-am primit din mai multe părți, de la părinți, de la doamna Trandafir sau de la domnul Lucian Sandu" - Ana Bărbosu
„După Campionatele Europene, Ana Maria Bărbosu s-a întors acasă pentru o mică vacanță, însă ieri era în sala în care a făcut primii pași pentru un pic de mișcare. De pe 3 ianuarie va reveni la Deva. „Părinții mei au fost bucuroși, au vrut să-mi facă toate plăcerile. Totul e normal, nu trebuie să fie altcumva, să rămânem cu capul pe umeri. Mai e mult până departe", spune adolescenta.
Ce-și dorește să atingă în gimnastică? „Să ajung la Mondiale, la Olimpiadă și să reușesc și acolo rezultate frumoase, să am exerciții cu dificultate, să am o evoluție bună". Nu are modele sau idoli. „Toate campioanele sunt admirabile și au făcut ceva uimitor ca să ajungă acolo, sus". La fel de surprinzător, ea preferă paralele dintre cele patru aparate. "Îmi place să mă și uit, dar mai mult îmi place să execut", încheie râzând ștrengărește.
„După Campioantele Europene am avut o perioadă liniștită. O așteptam, simțeam nevoia de un pic de pauză, e frumos cu părinții, cu familia"- Ana Maria Bărbosu
„Îmi place și acasă, dar îmi place și la Deva, din moment ce merg acolo. Intru deja într-un ritm și nu mai duc dorul neapărat pentru că fac ce-mi place" - Ana Maria Bărbosu
„Sunt conștientă de ce am realizat, dar acum mă gândesc la anul viitor, am mai discutat să mai îmbunătățesc execuția, să fie mai bine pe viitor" Ana Maria Bărbosu
Îi place fizica
Chiar dacă pentru un sportiv de performanță e greu să facă loc și pentru școală, Ana Maria Bărbosu e o elevă de nota zece, a participat la Olimpiade școlare și are ca materie preferată fizica. „A fost o experiență să particip la Olimpiadă. Bine, nu am trecut mai departe, dar e o experiență pentru examen, să mă acomodez".
Desen, muzică și cărți
Pe lângă gimnastică, Ana Maria Bărbosu reușește să aibă și alte activități, printre ele cititul și desenul. "Îmi plac cărțile de aventură, pot să zic science-fiction și nu lecturile clasice, obligatorii, acelea chiar nu îmi plac". Pe lângă cărți, ea își umple timpul cu muzică și desen.
O zi normală la Deva
Ana a povestit cum arată o zi normală atunci când este în cantonament la Deva. „Ne trezim la 7 fără, mâncăm de dimineață, la 8 începem antrenamentul până la 10, de la 10 avem școală până la 2 fără un sfert și după plecăm la antrenament din nou, până la 5 jumate, apoi avem timp să ne facem temele, să facem ce ne trebuie, după masa de seară avem vreme să vorbim cu părinții la telefon, apoi mergem la culcare".
Ana Maria Bărbosu la bârnă FOTO Imago-Images„Mai bine sunt prezentă în viața reală"
La 14 ani timpul multor adolescenți este ocupat de rețelele sociale, însă pentru Ana lucrurile stau altfel. „Am fost învățată și de părinți, și de antrenori să nu dau mare importanță pentru că mai bine sunt prezentă în viața reală decât să mă uit toată ziua pe rețele, în primul rând nici nu am timp pentru telefon. Nu postez, mă mai uit la evoluțiile altor gimnaste sau lucruri care mă pot ajuta", a spus ea.
9 medaliiau cucerit junioarele la Campionatele Europene de la Mersin, dintre care șase au fost de aur
{{text}}