Sporturi   •   Gimnastica   •   INTERVIU

Antrenoarea care i-a ghidat primii pași în performanță gimnastei Ana Maria Bărbosu: „Gimnastica e o minune, iar fetele sunt niște minuni și mai mari!”

Articol de Roxana Fleşeru   —  marţi, 29 decembrie 2020

 Daniela Trandafir, cea care i-a vegheat creșterea în gimnastică Anei Bărbosu la CSS Focșani, vorbește despre eleva sa, dar și despre pasiunea pentru sportul pe care l-a practicat și pe care acum îl predă 

 Din echipa de junioare a României, care a cucerit aurul la Campionatele Europene de la Mersin, au făcut parte două gimnaste care au crescut la CSS Focșani:  Ana Maria Bărbosu și Iulia Trestianu. Prima a cucerit șase medalii titluri europene, iar cea de-a doua a rămas cu distincția cucerită în întrecerea pe echipe și cu o finală la paralele. Ana și Iulia au crescut la Focșani în performanță sub îndrumarea Danielei Trandafir și a lui Cezar Stoica.  De trei ani sunt la Deva și se antrenează cu Lucian Sandu, Gina Gogean, Cătălin Meran și Cristinel Micu.

Daniela Trandafir le-a insuflat fetelor dragostea pentru sportul care a adus multe medalii pentru România. Ea fost gimnastă, a ajuns la lotul olimpic, fiind pregătită și de către Mariana Bitang și Octavian Belu. Cea mai mare performanță a sa este titlul de vicecampioană europeană cucerit în 1998 cu echipa de junioare. O accidentare i-a stopat ascensiunea, dar nu a plecat de lângă gimnastică. Antrenoarea în vârstă de 37 de ani a vorbit despre acest sport și despre cum a fost să lucreze cu cele două fete care au urcat pe cea mai înaltă treaptă la CE. 

- Doamnă Trandafir, cum ați reușit să șlefuiți un asemenea diamant ca Ana Bărbosu și să o mai aveți în echipa de aur și pe Iulia Trestianu, ținând cont că în ultimii ani s-a tot vorbit despre lipsurile de la cluburi? 

- Dacă mă întrebați pe mine, noi nu am vrut să dăm fetele mai departe la lot, noi am vrut să le ținem și mi se părea normal atâta vreme cât noi am lucrat cu ele până la nivelul acesta și să mergem până la capăt, dar din cauza condițiilor care nu sunt în cluburi, am fost nevoiți să le dăm. Pentru că orice ar fi, la un lot ele au posibilitatea de a avea mai multe saltele, groapă cu bureți, mai multe aparate ajutătoare pentru performanță. Este o problemă în întreaga țară, probabil la toate cluburile. 


- Cum le-ați motivat, cum ați reușit să le țineți în sală? 

- Foarte greu. Dacă s-ar ști câte eforturi trebuie depuse atât cu părinții, cât și cu sportivele pentru că trăim în lumea gadget-urilor, lumea modernismului, nu mai știm să fim copii până la 14-15 ani, vrem să ne domnișorim mai repede. Nu știu cum s-a întâmplat, poate pentru că și eu sunt mai copil, am reușit să fiu aproape de ele, lor le-a plăcut. 

Daniela Trandafir alături de Iulia Trestianu și Ana Maria Bărbosu în 2017

- Totuși, gimnastica nu e un sport ușor... 

- În momentul în care ele oboseau sau venea pregătirea fizică, fără de care nu se poate și care este motorul gimnasticii, este ceea ce ne ține pe noi puternice, ne ajută să rezistăm în timp, de fiecare dată când oboseau erau aplaudate, bravo, ai obosit, chiar dacă azi ai plecat obosită din sală, dar ești cumva fericită pentru că mâine vei reuși mai mult. Ne ajută să facem mușchiuleții de care avem nevoie în toate elementele, care sunt minuni, pentru mine gimnastica este o minune. Iar fetele sunt niște minuni și mai mari. Niște copii deosebiți și mai trebuie luat în calcul că ele învață foarte bine, sunt copii de zece. 

O relație cu multe variabile


- Cum ați colaborat cu părinții? 

- Sunt timpurile care sunt, gimnastica nu a fost acolo unde era odată, s-au și auzit foarte multe chestii urâte, normal că au fost reticenți, s-au gândit foarte mult la copilul lor, ambele au însă familii foarte bune, unde nu s-a pus problema "Haide, măcar asta să facă în viață", copiii învățau foarte bine. A fost greu să fie cu tot sufletul aici, pentru fete și pentru noi, și mai sunt și cele care se aud despre sportul de performanță, dar până la urmă, nu știu dacă 100 la sută, au zis să-și susțină copiii, pentru că ele își doreau foarte mult. Nu a fost ușor. Nu este doar datorită nouă, este și datorită lor, noi nu putem fără ele, ele nu pot fără noi și cu siguranță nu se poate reuși dacă nu există relația de profesor-sportiv-părinte, totul este legat. 

- Țineți legătura cu ele? 

- Cu siguranță. Am fost și eu la Mersin, am fost arbitră, am fost acolo, Dumnezeu mi-a dat această șansă. Relația pe care o avem noi nu ne-o poate lua nimeni pentru că am crescut oarecum împreună, primii pași și tot ce înseamnă gimnastica au fost învățate minuțios, pas cu pas. Poate am și plâns împreună, ne-am și bucurat, am dormit împreună, ne-am jucat, am râs, ne-am mai și uitat urât una la alta, dar tot din dragoste. Eu nu aș putea să fiu în domeniul acesta, nu aș putea ridica un copil în performanță, dacă nu m-aș apropia de el, chiar să am sentimente pentru acel copil, ca să știu cum să-i vorbesc. Cum să-i explici, lucrăm cu suflete, nu cu obiecte. 

Echipa României de junioare a României la CE de la Mersin

  • Ana Bărbosu CSS Focșani
  • Iulia Trestianu CSS Focșani
  • Maria Ceplinschi CS Farul Constanța
  • Andreea Preda CSS 1 Constanța
  • Ana Turcu CS Dinamo București

„Fetele pe care le-am crescut sunt unice în felul lor, Ana are viteză de execuție și rapiditate, Iulia este și ea ca argintul viu, dar mai longilină, mai elastică, mai mlădioasă. Tot ce-mi doresc este să fie sănătoase"- Daniela Trandafir, antrenoare CSS Focșani

„Ele au fost fruntașe, de la primele competiții, au fost fruntașe, au ieșit în primele trei la individual compus amândouă, au fost premiate și pe aparate, dar am avut și competiții când nu s-au reușit execuții pe anumite aparate, când au fost emoții, dar am învățat din acele întâmplări”- Daniela Trandafir, antrenoare CSS Focșani

Un an cu suspine

Dacă pentru Ana Bărbosu nu au existat probleme majore de sănătate, Iulia a avut un 2019 cumplit, ea fiind nevoită să ia zece luni de pauză din cauza unor întinderi musculare. „Mi-a fost foarte greu pentru că nu-mi plăcea să stau pe margine și să le privesc pe alte fete cum progresează și eu din cauza durerilor nu pot face gimnastică, să stau pur și simplu", a spus adolescenta din Focșani. 

Iulia Trestianu concurând la bârnă FOTO Imago-Images

A ajuns la gimnastică pentru că i-a recomandat un doctor, iar acum visează să devină campioană olimpică la paralele. „Iulia a fost tot timpul mai retrasă, mai tăcută, tot zglobie și ea. Când o trimiteam la joacă în groapă, ea spunea că vrea să facă gimnastică", își amintește Daniela Trandafir. Nici ea nu are idoli, îi place biologia și mai are trei frați, mama sa fiind asistentă medicală, iar tatăl jandarm. A fost prezentă în finala europeană de la paralele, însă a ratat un element pe care l-a făcut de mii de ori la antrenamente. 

 „Să fie dornice și la fel de ambițioase" 

În 2022, Iulia și Ana vor deveni senioare. Cât de grea este trecerea de la junioare? „Eu nu o văd ca pe un hop, sunt aici, jos, și trebuie să deschid o ușă ca să ajung acolo. Dar este foarte important ca de la an la an să crească în dificultate, pregătirea să meargă mai departe, să fie sănătoase, să fie dornice, la fel de ambițioase, persoanele din jurul lor să fie cele potrivite, să știe cum să le ceară, ce să le ceară. De la an la an trebuie să mai perfecționăm ceva, să mai adăugăm ceva și atunci vor reuși", a subliniat Daniela Trandafir. 

Citește mai multe știri din gimnastică:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.