Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Telefon-surpriză la Dinamo! Juan Camara, abordat: „Mi-aș dori din tot sufletul, dar mai aștept până luni!”

Juan Camara este fotbalistul cu cele mai multe oferte de la Dinamo, avocații săi nu duc lipsă de propuneri, chiar dacă mijlocașul speră să se rezolve situația din Ștefan cel Mare.

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 30 decembrie 2020

Juan Camara este fotbalistul cu cele mai multe oferte de la Dinamo, avocații săi nu duc lipsă de propuneri, chiar dacă mijlocașul speră să se rezolve situația din Ștefan cel Mare.

În această săptămână dinamoviștii așteaptă - deși nici ei nu cred că poate fi adevărat! - un salariu restant din cele trei, patru, cinci lefuri pe care jucătorii le au de încasat. Duminică, la ora 10:30, la Săftica, este prevăzută reunirea echipei, Ionel Gane a anunțat că vine, a ținut legătura în ultima perioadă cu elevii săi. 

Așa cum Gazeta Sporturilor a anunțat, fotbaliștii lui Dinamo își caută un plan de evadare în cazul în care Pablo Cortacero nu-și va ține făgăduială nici de data aceasta. Spaniolul a promis mărire de capital, cu 5 milioane de euro, și le-a transmis jucătorilor că le va plăti în luna ianuarie 2021 restanțele.

Mesajul mijlocașului Juan Camara 


Nu doar „Jerry" Gane a discutat cu fotbaliștii. Unul dintre cei ce au atras privirile atât în Liga 1, cât și în afara țării este Juan Camara. Mijlocașul care a crescut la Barcelona este pe lista lui U Craiova și CFR Cluj, din fotbalul românesc, dar e monitorizat și în țara sa. Camara n-a plecat încă de la Dinamo, chiar a anunțat că va sosi la reunirea formației, însă nu mai rezistă fără bani, a transmis acest lucru conducerii. Avocații lui nu duc lipsă de oferte pentru el. 

„Vreau să rămân, îmi place la Dinamo, m-am acomodat foarte bine și la echipă, și în București. Îmi place foarte mult atmosfera creată de suporteri. Mi-aș dori din tot sufletul să se rezolve situația financiară, chiar vreau să rămân la Dinamo. Dar nu pot continua fără bani!" a fost mesajul pe care Juan Camara l-a transmis atât antrenorului, cât și oficialilor roș-albilor.

600 de mii de euroeste cota lui Camara pe transfermarkt

Interminabilele promisiuni de la Dinamo


 Camara a început această săptămână cu un telefon surpriză. A fost apelat de Rufo Collado, directorul sportiv al clubului, care l-a întrebat dacă și-a dat consimțământul pentru vreo echipă anume, dacă chiar dorește să plece de la Dinamo. 

251este index-ul InStat al lui Camara, al patrulea în topul "câinilor"

„Ai încredere! Stai liniștit! Vom rezolva situația financiară până la reunire", i-a transmis oficialul care s-a ocupat de transferuri în mercato. „Hai să mai cred până duminică! Deși nu mi-ați dat motive să am încredere în voi. Dar poate în ceasul al 12-lea vă veți ține de cuvânt", i-a replicat Camara lui Rufo.

CFR se uită la Dinamo: „Doi-trei interesanți" 

CFR Cluj poftește la "câini", Edward Iordănescu îi are în vizor pe Paul Anton și Juan Camara, deși evită să vorbească punctual despre planurile ardelenilor. 

„Deocamdată nu e nicio plecare oficială și nicio venire. Acum mi-e greu să mă pronunț. Focusul a fost pe perioada asta, am analizat și concluzia a fost că eu nu îmi doresc schimbări multe. E posibil să plece 3-4-5 jucători, pentru că e un lot destul de bogat și acum ne-a rămas o singură competiție. Nu vreau să rămână jucători care să stea prin tribune, dar avem un lot echilibrat. La veniri, ne dorim unul sau cel mult doi care să ne ajute să schimbăm puțin aspectul jocului în plan ofensiv. Piața e foarte neofertantă. Sunt doi-trei jucători interesanți la Dinamo, dar depinde cum își vor rezolva și ei problemele"

- Iordănescu la DigiSport

Borja Valle, dorit la Tenerife 

Fostul decar al roș-albilor, Borja Valle, 5 goluri și un assist în 10 meciuri, nu duce lipsă de oferte, după ce s-a despărțit de „câini". În afara propunerilor celor de la Oviedo și Real Zaragoza, și Tenerife (locul 16 în LaLiga 2) s-a înscris în cursa pentru a obține semnătura mijlocașului ofensiv. 

Cope Tenerife informează că Juan Carlos Cordero, directorul sportiv al clubului iberic, a discutat cu agentul fotbalistului. Borja Valle ar fi interesat de oferta celor din Insulele Canare. Fotbalistul ar putea lucra cu Luis Miguel Ramis, fost jucător la Real Madrid şi fost antrenor la Real Madrid Castilla în 2016, după alți trei ani la echipa U19 a grupării blanco.

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.