În cadrul unui interviu amplu acordat GSP, Ladislau Boloni (67 de ani), câștigătorul trofeului de Legendă la GALA GSP, a făcut o comparație între Dennis Man, Florinel Coman și jucătorii din Franța și a dezvăluit de ce se ferește să aducă români acolo unde lucrează.
- Domnule Boloni, v-ați înhămat la munca de a readuce Panathinaikos în elita fotbalului grecesc. Vi s-au propus jucători români în Grecia? Știu că la Anvers ați avut câteva idei, gen Ionuț Radu sau Răzvan Marin.
- Aici, nicio propunere.
- Ce fotbalist român v-a aprins vreo scânteie în ultima vreme?
- Ca să-mi dau cu părerea, ar trebui să-i cunosc mai bine. Cât timp am lucrat la națională, știam pe cine aș îndrăzni să iau cu mine unde m-aș duce. A fost Marius Niculae, ar fi putut să fie Mirel Rădoi, dar s-a dus spre un alt loc unde a fost mai bine apreciat financiar, puțin și Codrea mă atrăgea, a făcut o carieră bună în Italia. Și Filipescu era interesant. Îmi mai plăceau mult Adrian Ilie, un fotbalist fenomenal, Moldovan, Chivu și Mutu, dar știam că nu pot să mă apropii de ei! Îmi puneam întrebarea: cum reușește acest băiat, Adrian, care nu e un monstru fizic, să fie bun în orice campionat?! Ca să vă răspund la întrebare, am apreciat jucătorii români, fiindcă le știam mentalitatea. Pe cei de acum nu-i știu prea bine. Jucători talentați avem. Totuși, cred că joacă, zic eu, cu frâna de mână trasă.
- Adică?
- Pot mai mult, dar nu pot. Mă abțin să aduc români fiindcă pot ieși discuții, cum că aș putea să o fac pentru un interes financiar, și nu am nevoie de astfel de bătăi de cap. Sumele de transfer știu în ce procentaj se apropie de adevăr. Realitatea, vizavi de jucătorul român, este că e mult mai ieftin decât se apreciază la el acasă. Nu poți pronunța 15 milioane de euro, cât aud că se spune acasă, când e foarte, foarte departe de asta!
Ladislau Boloni: „Cum e Haaland pentru Norvegia nu am văzut în România”
- Vă referiți la Man și Coman, s-a vorbit despre asemenea sume la cei doi.
- Eu cred că sunt sume mari. Nu e absurd ca un patron să ceară mult pentru jucătorul lui, dar trebuie să păstreze un anumit realism.
- Îi știți pe cei doi?
- Da. Talent au, acasă, în fotbalul nostru, sunt excelenți, clar, însă pe plan internațional e greu să ajungi sus. Cunosc bine fotbalul francez, știu produsele academiilor franceze, cred că nu apreciez rău nici munca făcută acasă. Dacă pui în balanță acei jucători, din Franța, cu cei cotați la 10-15-20 de milioane acasă, automat, e în dificultate românul. În Franța scot an de an fotbaliști pe bandă rulantă, sau în Olanda, așa că e greu să faci aprecieri despre români. Au probleme de adaptare, de mentalitate, fotbalul e agresiv și mai rapid în Occident. Doar cumperi talent din România. Și e puțin cam scump.
- Pe cine ați considera un lider care să poată trage naționala României după el?
- Nu mă pot pronunța asupra lor, fiindcă nu le știu foarte bine valoarea, dar cum este Haaland pentru Norvegia nu am văzut în țară! Că nici fotbalul norvegian nu e de mare calitate. Ai nevoie de un Haaland, un tun, care să tragă după el și pe alții. Ai nevoie de propagandă, ca jucătorul țării respective să atragă ochii.
Ladislau Boloni: „«Problema Ianis» îmi spune «Atenție!»”
- Credeți că Ianis Hagi va ajunge fotbalist?
- Păi, este fotbalist!
- Da, doar că, să fim sinceri, nu e locomotiva care să tragă naționala României după el.
- Câți ani are?
- 22 de ani.
- Un jucător important trebuia să explodeze deja, mai ales la o națională unde rezultatele nu sunt extraordinare. Dacă mă gândesc la talentele lui, picior drept, picior stâng, vede și analizează soluțiile, atunci răspunsul e favorabil. Dacă iau în considerare că nu a reușit totuși în Belgia, că are greutăți în fotbalul scoțian, chiar dacă joacă la Rangers, dar nu are mai mult de 4-5 meciuri dificile acolo, atunci îmi spune „atenție!”. Ceea ce s-a creat în jurul lui, toți participanții la această „problemă Ianis”... toți greșesc.
- Din cauza numelui?
- Nu doar din cauza numelui. Hai să lăsăm discuția asta! Ți-am mai zis că noi, în România, avem nevoie de Dumnezeu și...
- Greșim?
- Greșiți! Cu toții.
- Ce-ar trebui?
- Deja faptul că îmi pui a zecea întrebare pe chestiunea asta este o greșeală, te rog!
Mutu a avut nevoie de un an la Inter ca să ajungă sus. Nu vorbesc de Popescu, Dorinel sau Hagi, care au plecat maturi din România. Cei care ies acum din România nu pleacă maturi din țară. Cine acceptă riscul de a da 10 milioane, sau 5, pentru cineva care nu știi dacă va fi boom?! - Ladislau Boloni
41 de trofeea câștigat Panathinaikos în Grecia (20 de campionate, 18 Cupe și 3 Supercupe)
Cariera de antrenor a lui Boloni
Ladislau Boloni: „Sper să mă întorc în România, am avut deja două discuții!”
Reputatul antrenor a povestit că a avut oferte de a se întoarce în țară, s-a gândit serios la această idee. Face aprecieri noi despre FCSB și Gigi Becali, povestind cât de aproape a fost să lucreze împreună și cum a picat afacerea.
- V-ați mai întoarce în fotbalul românesc?
- Sigur. Sper să mă întorc.
- Nu ați renunțat la idee.
- Nu, nu. Poate mă voi întoarce în altă postură decât cea de antrenor, dar aș dori să mă întorc.
- Manager?
- Ca patron nu am bani... Manager? Da. Am deja niște planuri fixe, două și jumătate. Am avut discuții cu doi președinți foarte interesanți și pe amândoi îi apreciez foarte mult. Amândoi sunt de o seriozitate maximă și le dau credit.
- Din România?
- Da, din România. Dar... Cam atât.
- Care sunt cei doi?
- (râde) Eram sigur că asta vei întreba. Am discutat cu două cluburi și jumătate. Zic jumătate fiindcă nu am discutat cu el, dar știu că la un moment dat aș dori să ajut.
- U Craiova e unul dintre cele două cluburi?
- (râde) Nu știu. Chiar nu vorbesc.
Ladislau Boloni: „Cu cei de la FRF nu am vorbit niciodată”
- Când v-ați programat o revenire?
- În viața noastră nu știi niciodată să răspunzi la această întrebare. Poate va sosi într-o lună (râde și ciocănește cu pumnul în cap), bat în lemn, poate nu va sosi niciodată. Eu doar ți-am răspuns la întrebarea dacă m-aș întoarce în fotbalul românesc.
- Cu cei de la FRF ați ținut legătura? Ați fost selecționer, la experiența și carisma dumneavoastră ați putea fi într-o funcție acolo, mă gândesc.
- La Federație... Cu Federația eu nu am avut contact mai deloc. Nu-mi amintesc, cred că niciodată nu am vorbit față în față cu toată conducerea FRF. Ultima mea intervenție a fost o responsabilizare din partea mea a conducerii Federației, pentru ieșirea absolut inacceptabilă a suporterilor și jucătorilor de la FCSB după finala cu Sepsi. Mi-am spus părerea, am vrut să văd ce măsuri va lua FRF, nu s-a luat nimic, încă aștept momentul când am să le ofer un răspuns.
Ladislau Boloni: „Eu nu aș lucra cu Gigi Becali, ci cu echipa și cu metodele mele”
- Ați fi dispus să lucrați la FCSB?
- La ce? (râde)
- Acolo e un patron cu care nu v-ați potrivi, la prima și a doua impresie.
- Trebuie să recunosc, deja e o problemă imensă acolo. De fapt, culorile roșu și albastru aparțin cui? Să lucrez pentru Steaua București? Da! Acum, FC-nu-știu-ce este Steaua sau nu este Steaua depășește puterea mea de cunoaștere. Eu am două echipe de suflet. Târgu Mureș, care va rămâne în inima mea până la moarte, și Steaua, pe care n-o pot uita pâna la moarte. Sunt niște sentimente la care nu pot și nu vreau să renunț niciodată. Sunt valori pe care, fără nicio recompensă, le-aș ajuta, dacă aș putea să fac pasul acela. Apoi, am petrecut niște ani importanți la națională. Faptul că eu critic o banderolă a Stelei, asta nu înseamnă că uit ceea ce simt față de Steaua. Faptul că vorbesc despre două foste echipe militare, nu înseamnă că uit capodopera Craiova. Nu înseamnă să nu apreciez un fost adversar, Dinamo, să nu fiu sensibil la problemele pe care le are acum acest club, să nu apreciez eforturile extraordinare ale suporterilor de acolo, care țin în viață această valoare, Dinamo București.
- Ați driblat...
- Ce am driblat?
- Vă întrebasem despre FCSB!
- Eu niciodată nu am fost contactat. Doar o singură dată, de fapt. Spre marea mea surpriză, Mihai Stoica m-a sunat, într-o situație în care ei erau într-o criză de timp, se începea campionatul sau preliminariile europene. Din discuția noastră, știind că m-aș putea duce la un patron dificil, atunci contractul ar fi fost foarte riguros întocmit și semnat, iar acest lucru cerea timp. Nu știu dacă izbuteam până la sfârșit. Eu, în asemenea discuții, sunt lent, disec, minuțios... voila! Sunt ferm convins că o colaborare cu Stoica ar fi fost una bună, puțin l-am cunoscut cât am fost la națională. Poate că rolul managerului l-aș fi schimbat puțin. Dar, până la urmă, ei au fost presați, n-am ajuns la detalii. Dacă spuneam „da”, se accepta. Totuși, pentru o hotărâre atât de dificilă, pentru că e dificilă conducerea, trebuia timp de gândire. A fost demult, cel puțin vreo zece ani.
- La o adică ați fi luat în calcul să lucrați cu Gigi Becali?
- Eu nu lucrez cu Gigi Becali, ci cu echipa și cu metodele mele. A, că am un patron care plătește, asta e altceva. Să nu credeți că eram pe aceeași lungime cu toți patronii cu care am lucrat. Ei aveau rolul lor, să conducă clubul, să strângă sponsorii, să creeze condiții bune de lucru. Patronul conduce clubul, antrenorul echipa, iar managerul face treaba lui, nu a antrenorului sau patronului.
Ladislau Boloni: „Steaua... aaa FCSB poate lua campionatul”
- Liga 1 ați mai urmărit-o?
- Nu. Dar știu cine se luptă pentru locul 1. FCSB, Craiova, CFR Cluj, astea știu.
- Pe cine ați vedea favorită?
- Cred că după atâtea și atâtea eforturi, Steaua va câștiga... Aaa, FCSB.
- Văd că vă referiți la această echipă în ambele feluri.
- Da, da. Asta e!
- Cine e una, cine e alta, până la urmă, după atâția ani de conflicte?
- Cred că s-au produs iregularități de ambele părți, fiecare cu partea lui în regulă încearcă să atace pe celălalt. Nu îndrăznesc să-mi dau cu părerea. Acest lucru ar fi putut să se rezolve ușor. Problema cea mai mare este că patronul actual, stilul lui de a conduce echipa, a adus ruptura. Nu doar față de fostul patron, dar și față de suporteri. Dacă ar fi putut să conducă, zic eu, cu mai mult discernământ, atunci războiul nu ar fi existat și s-ar fi găsit o cale de înțelegere.
Ladislau Boloni: „Craiova Maxima a înnebunit o țară întreagă”
- Ați apreciat Universitatea Craiova. Credeți că actuala formație din Bănie poate repeta performanțele din trecut?
- Va fi foarte-foarte greu, fiindcă astăzi e dificil ca fotbalul autohton să ajungă la nivelul fotbalului internațional. Să ajungi la nivelul Craiovei Maxima e tare greu! Craiova Maxima a înnebunit o țară întreagă. Toată lumea voia să fie Cămătaru, Ștefănescu, Lung, Balaci, Țicleanu, Geolgău... Vezi, fără să mă gândesc, îmi ies numele automat. Și nu-i uit pe Donose, Ungureanu, Negrilă, Cârțu. Și câți mai erau. Să ajungi la așa ceva e imposibil. Nu mă gândesc ce făcea Craiova împotriva lui Poli Timișoara, ci mă gândesc la meciurile internaționale pe care le câștiga. Același lucru și cu Dinamo.
- La ce vă referiți exact?
- Cum pot să-i uit pe Dudu Georgescu, Rednic, Țălnar. Erau imenși. Nu mai vorbim de cei dinainte. La ce rezultate au făcut Craiova, Dinamo, cu puțină forță, de a confirma pe plan internațional, apoi noi, steliștii, nu cred că fotbalul românesc va mai trăi. Ar trebui un grup de jucători care ies în același timp și care nu sunt vânduți, ceea ce e imposibil. Fotbalul a ajuns o afacere, o industrie.
Ladislau Boloni: „Cine a pus la cale tâmpenia de la Dinamo?”
- Dinamo de acum ce impresie vă face?
- E deosebit de tristă această situație în care Dinamo se trezește zilnic. A avut două exemple triste înainte, Steaua și Rapid, nu mai vorbesc de alte grupări din provincie. Și Rapidul are o forță de sentimente mare. Bogăția sentimentală a suporterilor este mai importantă decât a celui ce vine să conducă. Să dai clubul unui străin de care habar nu ai cine este... Cine a pus la cale această tâmpenie? Cum poți tu, conducerea lui Dinamo București, să nu simți această responsabilitate față de sentimentul care există în jurul acestui mare nume?
- Și acum vorbesc toți despre faliment...
- Mda. Dacă există o gaură financiară mare, despre ce să vorbească?! Dar cine e în România omul care ar face sacrificiul de a investi în club?! Cei care au fost la conducere în acești ultimi zece ani, de când a început degringolada, cu toții sunt de vină că nu au reușit să aprecieze la justa valoare acest sentiment care ar fi putut duce la salvarea lui Dinamo. Bine, nu trebuie dată prea mare forță de decizie suporterilor, însă trebuie respectate sentimentele lor!
Ladislau Boloni: „Valentin Ceaușescu, o inteligență sclipitoare”
- CFR? A câștigat trei campionate consecutiv, are 6 în total începând cu 2008. Plus grupe, Champions League și Europa League.
- Da, trebuie luat în considerare în istoria contemporană a fotbalului românesc. Voința și agresivitatea pozitivă a lui Dan Petrescu i-au ajutat mult pe cei de la Cluj.
- Cu cine mai păstrați legătura din lumea fotbalului din România?
- Vorbesc mai rar, dar sunt în contact cu Gabi Balint. (urmează clipe de tăcere) Cu „Găboajă” vorbesc, discut, iar nu demult am vorbit cu nea Imi. Vorbesc mai des cu dânsul. Și am rămas în contact des și apropiat cu Valentin.
- Păstrați legătura cu Valentin Ceaușescu? Mai vorbeam cu dumneavoastră despre acest subiect, era bine dacă ar fi fost implicat la nivelul fotbalului românesc, putea fi un manager foarte bun?
- Numele nu l-ar fi ajutat, însă inteligența lui sclipitoare, accentuez sclipitoare, ieșită din comun, ar fi ajutat fotbalul românesc, la nivelul FRF sau al cluburilor. Un astfel de om cu o minte strălucitoare putea colabora cu câțiva patroni. Dar ar fi fost inacceptabil pentru el. Inteligența lui ar fi pus lucrurile la punct. Tu crezi că școala de manageri te face un conducător foarte bun? El a făcut studii mult mai importante decât asta.
Ladislau Boloni: „Și FCSB poate juca în Ghencea”
- Ați văzut imagini cu noul stadion Ghencea? I-au făcut recepția autoritățile locale și naționale și nu au adus nicio legendă a Stelei.
- Ce coincidență... cu ocazia alegerilor parlamentare... Eu sunt un naiv, mă miră această coincidență ieftină.
- Până la urmă se apreciază valorile în România?
- Văd că voi mi-ați adus un trofeu, așa că pare că se apreciază.
- Mă refer la stadionul din Ghencea, care e casa Stelei. Nu vi se pare ciudat că nu a fost invitat niciun fotbalist de glorie?
- Al statului român. Ar avea dreptul să joace și FCSB?
- Al statului român. Ar avea dreptul să joace și FCSB?
- Oricine, care plătește. Statul administrează stadionul, nu? Nu ar fi nimic absurd ca FCSB să joace acolo, plătește și joacă, precum oricine. FCSB unde joacă?
- Unde poate, Arena Națională, Pitești, Buzău...
- Și plătește, nu? Nici mie nu mi-ar conveni să am un stadion care nu produce nimic. Milano, de exemplu, de ce poate găzdui două mari rivale? Un stadion trebuie să fie exploatat financiar, de aceea l-ai ridicat.
24 de goluria marcat Boloni în 97 de meciuri pentru Steaua București
406 meciuria adunat pentru ASA Târgu Mureș, marcând 64 de goluri pentru ardeleni
3 cluburia reprezentat ca fotbalist în străinătate: Racing (Belgia), Créteil și Orléans (ambele din Franța)
102 selecțiia bifat la echipa națională a României, marcând de 23 de ori
60 la sutăa fost procentajul victoriilor selecționerului Boloni la prima reprezentativă, în perioada iulie 2000 - iunie 2001, având 6 victorii, o remiză și trei eșecuri
7 trofeea câștigat ca mijlocaș al „militarilor”: CCE, Supercupa Europei, trei campionate și două Cupe ale României în trei ani în Ghencea
2 trofeeare Loți de Fotbalistul anului, 1977 și 1983, ambele ca jucător la ASA Târgu Mureș
2009este anul în care a fost desemnat antrenorul cel mai bun din Belgia, după ce a câștigat campionatul cu Standard Liege
{{text}}