Barcelona a ajuns la un acord cu Eric Garcia (19 ani), fundașul central al lui Manchester City. Spaniolul va ajunge la echipa catalană cel mai probabil în vară, după ce îi va expira contractul cu echipa lui Pep Guardiola.
Barcelona a rezolvat primul transfer pentru sezonul viitor. Eric Garcia se va întoarce la echipa la care și-a început junioratul, cu care a bătut palma în privința unui contract pe 5 ani.
Manchester City l-a dorit, Barcelona l-a convins
În prezent, stoperul spaniol este legat contractual de Manchester City, însă odată ce îi va expira înțelegerea, în vară, va semna cu Barcelona, informează jurnalistul Fabrizio Romano. Acesta prezintă și posibilitatea ca Eric Garcia să ajungă la Barcelona încă din această iarnă, dar aceasta este are șanse mici de reușită, din moment ce catalanii ar trebui să negocieze cu Manchester City și să achite o sumă de transfer.
Eric Garcia // foto: Imago
Manchester City și Pep Guardiola au dorit ca Garcia să continue în Anglia, dar acesta nu a putut fi înduplecat: și-a dorit să revină la Barcelona, echipa de la care a plecat în 2017 la City.
20 de milioane de euroeste cota de piață a lui Garcia, potrivit Transfermarkt.com
30 de meciuria jucat Eric Garcia la prima echipă a lui Manchester City. Are un assist și a primit două cartonașe galbene
La Barcelona, Garcia se va lupta pentru un loc de titular cu Gerard Pique, Clement Lenglet și Ronald Araujo. Catalanii îi mai au pe acea poziție pe Samuel Umtiti și Oscar Mingueza, dar cei doi ar putea pleca în vară, definitiv sau sub formă de împrumut.
{{text}}