Eric de Oliveira a fost invitatul emisiunii "Prietenii lui Ovidiu", de pe GSP.RO. Mijlocașul celor de la FC Voluntari a dezvăluit motivele plecării de la Viitorul, de ce s-a certat cu Hagi și cum a fost întors din drumul spre o nouă experiență în străinătate de Cristi Pustai.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Eric, după experiența de la Al-Ahli te-ai întors iar în România.
- Venisem din Arabia Saudită, voiam să plec afară, dar Pustai mi-a cerut să-l ajut la Pandurii. Am jucat un an și-au vrut să-mi facă iar contract. N-am mai vrut, iar în prima zi după ce Viitorul a luat campionatul m-au sunat. "Vrei, mă, să vii aici, la noi?". Eu n-aveam nicio pretenție, aveam 31 de ani. Ne-am înțeles la banii pe care mi i-au oferit. A fost o provocare acceptată. Erau campioni, jucau în preliminariile Champions League. Era o oportunitate. Am făcut un campionat foarte bun, dar am plecat în Qatar după 6 luni.
- Pe Gică Hagi cum l-ai cunoscut?
- La un meci pe Ghencea. Jucau Steaua cu Pandurii, fără spectatori. Eu eram accidentat, în cârje, am înghețat când l-am văzut. A țipat după mine: "Ce faci, Eric?". Atunci am cerut să facem o poză împreună pentru că nu știam dacă voi mai avea oportunitatea asta. De-atunci ne-am mai văzut la meciuri, chiar și la Mediaș. În 2016-2017 am fost singura echipă care a învins Viitorul, apoi am făcut un meci 1-1 cu ei și la interviuri a vorbit despre decari și a spus că sunt singurul decar din România. I-am dat soției video-ul, nu credeam că vorbește așa despre mine. Apoi a venit ocazia de a lucra cu domnul Hagi, au fost luni minunate.
- Niciun fotbalist nu mi-a vorbit despre antrenorul Hagi. Cum e el?
- Omul e focusat doar pe fotbal. Pe mine m-a uimit că ce zicea se întâmpla! Pe teren zicea că dacă închidem undeva sau pasăm cumva câștigăm! Și-așa era. La antrenamente omul era orb. Se făcea doar ce voia el și ce credea el. Era dur, foarte dur. Dar în afara fotbalului era un altfel de om. Jucătorilor le era rușine să-l cheme pe Hagi să stea cu el la o cafea să vorbească de fotbal. Într-o zi am făcut eu pasul ăsta: "Mister, vreau să mă înveți. Ești cel mai bun din istoria României".
- Cu Viitorul ai câștigat două trofee.
- Da, Cupa și Supercupa României, și îi mulțumesc. Hagi aștepta de la mine să fiu mereu fizic bine. Când m-am întors din Qatar m-a dorit, a zis că are nevoie de mine. Am stat pe bancă foarte mult timp, dar tot timpul când intram îmi făceam treaba. După alte șase luni totul s-a dereglat în relația dintre noi și-am plecat.
- Ai plecat certat cu Hagi?
- N-am plecat certat cu Hagi, poate Hagi certat cu mine. Mereu vorbea de kilograme, că nu m-am ținut de promisiune. Asta a fost!
{{text}}