FCSB, liderul din Liga 1, a plecat azi în cantonamentul de 10 zile din Turcia, acolo unde antrenorul Toni Petrea va pregăti restul sezonului.
Echipa roș-albastră s-a reunit pe 2 ianuarie, iar Toni Petrea a decis ca în lotul deplasat în Antalya să includă și trei juniori în care are încredere: Adrian Niță, Aurelian Ciuciulete și Gabriel Fulga.
Adrian Niță, jucătorul de 150 de milioane de euro
Adrian Niță (17 ani) este un mijlocaș ofensiv care a fost împrumutat la Turris, în Liga 2. Gigi Becali are mare încredere în el și i-a fixat o clauză de reziliere de 150 de milioane de euro. La Turris, Niță a dat 4 goluri în 14 meciuri în Liga 2 și i-a convins pe cei de la FCSB să-l readucă la echipă.
Gabriel Fulga este un produs al Academiei FCSB, are 16 ani și evoluează ca atacant. Aurelian Ciuciulete are 17 ani și evoluează ca mijlocaș.
Adrian Niță32 de jucătoriva avea FCSB în Turcia
Lotul FCSB deplasat în Turcia:
- Portari: Cătălin Straton, Ștefan Târnovanu, Răzvan Udrea, Andrei Vlad
- Fundași: Vali Crețu, Ionuț Panțîru, Andrei Miron, Iulian Cristea, Aristedis Soiledis, Alexnadru Pantea
- Mijlocași: Gabriel Simion, Lucian Filip, Olimpiu Moruțan, Dragoș Nedelcu, Ionuț Vînă, Ovidiu Popescu, Robert Ion, Ovidiu Perianu, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Octavian Popescu, Adrian Șut, Aurelian Ciuciulete, Tudor Moldovan
- Atacați: Florinel Coman, Florin Tănase, Dennis Man, Sergiu Buș, Alexandru Buziuc, Adrian Niță, Gabriel Fulga
Celor 31 de jucători li se va alătura Risto Radunovic, fundașul stânga muntenegrean cumpărat de la Astra, care vine în Turcia din țara natală.
După 15 etape, FCSB e lider în Liga 1 și are 34 de puncte, cu două peste Craiova. Primul meci din 2021 al roș-albaștrilor va fi pe 15 ianuarie, cu Astra.
{{text}}