Campionate

Steven Gerrard, declarații măgulitoare despre Ianis Hagi: „Asta așteptam de la toți cei 10 jucători de câmp”

+8 Foto
Steven Gerrard (40 de ani) a lăudat încă o dată prestația lui Ianis Hagi (22 de ani) din Rangers - Celtic, scor 1-0.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 03 ianuarie 2021

Steven Gerrard (40 de ani) a lăudat încă o dată prestația lui Ianis Hagi (22 de ani) din Rangers - Celtic, scor 1-0. 

  • Intrarea lui Ianis în actul secund s-a văzut. A dinamizat jocul lui Rangers, clar inferior în prima repriză celui prestat de oaspeți;
  • Hagi și-a încercat norocul chiar în debutul părții secunde cu un șut în forță din afara careului. Balonul a trecut puțin pe lângă stâlpul din dreapta al lui Barkas. A fost una dintre cele mai mari oportunități ale lui Rangers de a deschide scorul până în acel minut.

Steven Gerrard a rămas impresionat de modul în care Ianis a schimbat fața disputei de pe Ibrox. L-a lăudat imediat după meci, iar acum a revenit cu o nouă serie de cuvinte impresionante. 

Ianis Hagi, lăudat de Steven Gerrard


„Aveam în plan să facem o schimbare în ofensivă. Nu am fost deloc mulțumit de prestația celor din atac în primele 45 de minute. Accidentarea lui Kemar mi-a permis să îl introduc pe Ianis. Cred că a făcut o repriză secundă senzațională. 

Ianis s-a informat foarte bine, a fost foarte curajos în momentul în care a intrat în posesia balonului. A jucat mereu cu capul sus. Ianis a produs în timpul jucat ceea ce așteptam de la toți cei 10 jucători de câmp. Îi acord toate meritele”, a declarat Steven Gerrard, conform Irishtimes.

FOTO. Cele mai tari imagini din Rangers - Celtic 1-0


Citește și alte știri despre Ianis Hagi: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.