Liga 1

Avea păr! :)

Articol de Alexandru Răducanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fanii Craiovei îl pot vedea pe Mititelu într-o altă postură decît cea a investitorului cu ochelari pe chelie

"Brutarul Mititelu", sub acest titlu a fost prezentat marţi seară, la Ştirile Sportive ale Antenei 1, actualul finanţator al Ştiinţei. Despre ce a fost vorba?

Într-un filmuleţ vechi de 18 ani, Adrian Mititelu, cu cel puţin 20 de kilograme în minus, cu păr şi fără ochelari, este înfăţişat în inedita postură de proprietar de brutărie. "Cameramanul care mi-a filmat nunta mi-a adus aminte de aceste imagini. Eram un tînăr întreprinzător, care începuse de jos, la nici 23 de ani. Inaugurasem prima fabrică privată de pîine din judeţul Dolj, în comuna Bratovoieşti", a comentat ieri Mititelu. În respectivele secvenţe video, "actorul principal" este intervievat de celebrul comentator radio, regretatul Sebastian Domozină. "S-a dus repede vestea brutăriei, astfel că m-am trezit cu Domozină şi cu camera de luat vederi peste mine. Normal, am avut mari emoţii", a concluzionat finanţatorul oltean. Clipul poate fi urmărit pe www.craiovamaxima.ro.

"La 16 ani m-am angajat prima dată. Încărcam lăzi, serveam oamenii la masă. După Revoluţie, m-am privatizat"
Adrian Mititelu

25 de mii de lei este suma cu care Mititelu spune că a început afacerile în 1990

Fanii pe craiovamaxima.ro
"Zici că e Ceauşescu în tinereţe, să mor io!" :)
ionnn, mesaj primit pe craiovamaxima.ro

"Bravo, Mititelu! Un om care face pîine şi ajunge să susţină Craiova merită respect"
Paul

"Seamănă cu Elodia!"
tzoko

"Dacă te-a dus mintea să faci pîine în '90, cînd alţii cărau blugi de la turci, e bine :)"
Decebal

"Da de ce tot se linge pe buze? Parcă acum arată mai bine"
Francezu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.