Dan Petrescu, 53 de ani, ultima dată antrenor la CFR Cluj, este favorit s-o preia pe Kayserispor, echipă aflată pe ultimul loc în campionatul Turciei.
Presa din Turcia s-a pus de acord. Publicațiile NTV Spor, Haber Turk sau Ajansspor anunță că „Bursucul” a ajuns la un acord cu Kayseri, iar un anunț oficial urmează să fie făcut în următoarele ore.
Dan Petrescu, favorit s-o preia pe Kayserispor
Jurnaliștii turci informează că Petrescu va ajunge miercuri la echipa pe care va trebui s-o salveze de la retrogradare. La Kayseri va găsi nu mai puțin de 3 fotbaliști români, portarul Silviu Lung Jr., fundașul Cristi Săpunaru și atacantul Denis Alibec.
„Se poartă negocieri în acest moment, ar câștiga 500.000 de euro până la sfârșitul sezonului dacă salvează echipa de la retrogradare”, a anunțat și Radu Naum în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
De asemenea, Petrescu ar uma să se dueleze în campionat cu Marius Șumudică, antrenorul celor de la Gaziantep, formație clasată pe poziția a 5-a în clasament.
Dan Petrescu, triplu campion cu CFR Cluj
Dan Petrescu a primit distincția de „Clujean de Onoare”, după ce a cucerit 3 titluri alături de CFR. A câștigat campionatul în ultimii 3 ani, iar sezonul trecut a dus echipa în „16-imile” Europa League, acolo unde CFR a fost eliminată dramatic de Sevilla, fără să piardă în dublă manșă (1-1 la Cluj-Napoca, 0-0 în Spania).
121 de meciuria jucat CFR Cluj sub comanda lui Dan Petrescu. A câștigat 67, a remizat de 30 de ori și a pierdut 24 de partide
De-a lungul carierei, Petrescu a antrenat la Sportul, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Tg. Mureș, Jiangsu Suning, Al Nasr Dubai, Guangzhou Hengfeng și CFR Cluj.
{{text}}