Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV La Dinamo pe banii bunicului: „Sunt un om potent financiar și am investit foarte mult în el. Am ajutat și clubul cu bani”

Valentin Ioan Borcea, alături de bunicul său. Sursă foto: Facebook

Articol de Remus Dinu   —  marţi, 05 ianuarie 2021

Octavian, bunicul dinamovistului Valentin Ioan Borcea, spune, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, povestea carierei nepotului său. Crescut la juniorii „câinilor”, puștiul de 18 ani a profitat de regula U21 și a ajuns la echipa mare a lui Dinamo, chiar în perioada în care clubul trece prin frământări fără precedent.

Octavian a fost cel care i-a călăuzit pașii lui Valentin în fotbal. Pornind din primii ani ai junioratului și până în prezent, el a fost mentorul și punctul de sprijin al nepotului său. Pe care încă îl susține financiar, Valentin fiind, la fel ca ceilalți jucători de la Dinamo, neplătit de luni bune. Mai mult, bunicul fotbalistului a sprijinit clubul achiziționând bilete la meciuri.

„Sponsor” pentru nepotul său, Octavian îi face portretul lui Valentin și dezvăluie momente neștiute întâmpinate de Borcea jr. la prima echipă a „câinilor”. Mijlocașul a debutat pentru Dinamo pe 5 iulie 2020, sub comanda lui Adrian Mihalcea, când a fost schimbat după doar 70 de secunde într-o partidă cu Academica Clinceni. În actualul sezon, a bifat șapte apariții în Liga 1, patru dintre ele ca titular.

Portretul lui Valentin Ioan Borcea: „În 9 ani, n-a lipsit de la niciun antrenament de la Dinamo”


„Povestea lui începe cu nouă ani de Dinamo. A fost titular în echipele naționale de juniori, a jucat la un turneu U18 organizat de UEFA. A participat la un turneu în Bulgaria, unde a câștigat titlul de cel mai bun jucător. 

În 9 ani, n-a lipsit de la niciun antrenament de la Dinamo. Iarnă, vară, vacanță, el a fost prezent permanent. Este un copil liniștit în viața de zi cu zi, dar e «câine» pe teren, dovadă că a luat multe «galbene». Asta poate fi însă în favoarea lui”, spune Octavian Borcea.

Valentin Borcea, sărit din schemă de Dinamo înaintea unui cantonament

Bunicul dinamovistului rememorează două dintre momentele delicate prin care a trecut nepotul său: cu o zi înainte ca Valentin să împlinească 18 ani, Adrian Mihalcea l-a titularizat în Liga 1, însă l-a schimbat după doar un minut. Cu câteva luni înainte, puștiul primea o veste dură chiar înainte de plecarea în cantonamentul de iarnă din Spania.


„Nu a comentat niciodată la deciziile antrenorilor. De ziua lui, a fost schimbat după un minut. A fost victima acestei operațiuni, dar nu s-a supărat. Nu s-a supărat nici când, în ultima zi de dinaintea cantonamentului din Spania, i s-a schimbat biletul de avion lui și fotografiului. În locul lor, au plecat Prunea și Dănciulescu. 

N-a clacat! I-am spus că, în locul lui, altul claca și se lăsa de fotbal în fața unei asemenea decizii. Dar s-a ridicat pe propriile lui picioare.

Oriunde a fost trimis, el și-a făcut datoria. N-a ținut cont că e trimis la echipa a doua, el și-a făcut treaba”, spune bunicul fotbalistului, în dialogul cu reporterul GSP.ro.

Valentin Ioan Borcea

Bunicul lui Valentin Borcea: „Are noroc cu mine. Am investit foarte mult în el”

La fel ca ceilalți jucători din lot, nici Valentin Borcea n-avea cum să fie scutit de interminabilele probleme financiare de la Dinamo. Neplătit de trei luni, puștiul se bucură și acum de genorozitatea bunicului său.

„N-a mai primit banii de trei luni. Momentan, are noroc cu mine. Eu am fost un om potent financiar și l-am ajutat cât am putut. Am investit în el enorm de mult! Am ajutat și clubul (n.r - prin achiziționarea de bilete), l-am ajutat și pe el, dar niciodată nu m-am dus să-i bag limba în ureche vreunui antrenor.

Acum, copilul e dezamăgit, nu vede bine faptul că n-are bani. Îi trebuie și lui bani de-o gheată. Eu i-am luat anual câte două, trei perechi. O singură dată a luat bani, care au venit de la fani. A luată primă de la galerie de 500 de euro. În rest, n-a pupat bani”.

Cei mai buni prieteni ai lui sunt cei din galerie, care au văzut cum a jucat, l-au susținut și au avut răbdare cu el. A urcat treptele fotbalistice pe merit. N-are prieteni în presă, n-are prieteni în club. 



A fost în probe în Anglia, la West Ham United. L-au verificat cei de acolo și i-au spus că e deficitar la jocul fără minge. Când n-avea mingea, se mai băga unde nu trebuie. E în vizorul lor. 



Gabi Răduță l-a plăcut foarte mult pe băiat și mi-a zis că-l susține. M-am înțeles foarte bine cu Răduță - Octavian, bunicul lui Valentin Ioan Borcea

Vali Borcea la Dinamo:

  • Post: mijlocaș ofensiv
  • a evoluat în 9 meciuri pentru „câini”, fără să înscrie vreun gol 
  • sezonul actual, a bifat 7 apariții, 4 dintre ele ca titular
  •  a debutat pentru Dinamo pe 5 iulie 2020, sub comanda lui Adrian Mihalcea, când a fost schimbat după doar 70 de secunde într-o partidă cu Academica Clinceni. 

VIDEO Ricardo Grigore, declarații la reunirea dinamoviștilor: „Suporterii au spus că sunt alături de noi. Încă trebuie să avem speranțe!”

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.