Marius Șumudică (49 de ani) face senzație în Turcia, fiind neînvins de 15 meciuri. Parcursul extraordinar cu Gaziantep face ca antrenorul român să nu ducă lipsă de oferte, cea mai recentă fiind din Arabia Saudită.
După 2-0 cu Ankaragucu, tehnicianul român care mai are contract cu Gaziantep doar până în vară a oferit faza serii, terminând rapid un interviu în care vorbea despre viitorul său, după ce a fost sunat de oficialul unei echipe arabe.
„Au luat legătura (n.r-oficialii lui Gaziantep) cu impresarul şi l-au invitat la discuții, dar e foarte greu. Nu din punct de vedere material, e greu pentru că există interes şi tot timpul tinzi la mai bine. Puteam pleca şi câștigam de trei ori mai mult decât aici.
Am vrut să fac performanță. Vreau să demonstrez că am valoare şi că pot face pasul spre o echipă cu pretenţii. Nu spun că la Gaziantep nu pot face asta, dar e mai greu.
Mă sună din Arabia Saudită acum, nu te mai aud! Mă sună pe o aplicație, m-am obişnuit”, a declarat Marius Șumudică la TV Telekom Sport.
{{text}}