Liga 1

UPDATE // Se face! FCSB realizează al doilea transfer al iernii: „Am tras cât am putut de bani”

Denis Haruț încă speră să devină coleg din această iarnă cu Olaru și Man. Foto: Raed Krishan (GSP)

Articol de Remus Răureanu  —  miercuri, 06 ianuarie 2021

FCSB, liderul Ligii 1, este foarte aproape să-l transfere pe fundașul dreapta Denis Haruț (21 de ani) de la FC Botoșani.

UPDATE, ora 21:30 » Haruț, spre FCSB!

Iftime, finanțatorul moldovenilor, afirmă că negocierile cu Becali sunt aproape de finalizare.

„Am discutat cu domnul Becali și vă pot spune că aproape suntem înțeleși. Sunt încă unele mici cerințele de ale mele, dar mai mult va sigur și acestea vor fi acceptate. Am obtinut o sumă aproape de cea dorită de mine. Nu este 600 de mii suma, dar voi rămâne și cu 20 la sută din procente. Repet, suma este aproape cea pe care eu am cerut-o.

Asta e viața. Și eu, dar și domnul Becali vrem binele echipelor noastre și fiecare am tras cât am putut de bani”, a declarat Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, pentru Prosport.

Știrea inițială

Inițial, FCSB și FC Botoșani s-au înțeles asupra sumei de transfer, așa cum impresarul Florin Vulturar a anunțat ieri pe GSP.ro, dar Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor, nu a mai fost de acord cu condițiile pe care le acceptase inițial. Suma oferită de Gigi Becali ar fi în jur de 500.000 de euro.

Gigi Becali și Florin Vulturar, impresarul lui Denis Haruț, s-au întâlnit ieri pentru a pune la punct ultimele detalii legate de transferul internaționalului de tineret, iar agentul a anunțat după ședința cu finanțatorul FCSB că transferul este aproape rezolvat: „Cluburile s-au înțeles, mai sunt doar câteva detalii de pus la punct”. 

Nu e exclus însă ca părțile să se pună din nou la masa tratativelor în următoarele ore și să ajungă la un acord, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. 

Crescut la Poli Timișoara, Denis Haruț este la FC Botoșani din iulie 2019, iar în acest sezon a impresionat în cele 15 partide jucate pentru echipa lui Croitoru. Evoluțiile sale i-au atras atenția lui Adi Mutu, care l-a convocat în acest an la naționala de tineret. 

Denis Haruț

1.000.000 de euroeste cota lui Denis Haruț, potrivit transfermarkt

VIDEO. Imagini din cantonamentul FCSB! Jucătorii trag tare la antrenamente

>

Citește și alte știri despre Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.