Sporturi   •   Tenis   •   WTA

EXCLUSIV Simona Halep, mărturie sinceră despre cel mai complicat moment din ultima perioadă: „De la zi la zi, așteptam să se întâmple ceva rău”

+38 Foto
Simona Halep a câștigat două turnee după reluarea competițiilor. Sursă foto: Imago Images

Articol de Remus Dinu   —  joi, 07 ianuarie 2021

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) pregătește minuțios startul noului sezon din WTA, cu speranța că programul nu va mai fi atât de mult bulversat de pandemie, așa cum s-a întâmplat anul trecut. 

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor la finalul lunii decembrie, Simona Halep a descris perioada în care circuitul a fost întrerupt, explicând și ce a simțit în plan psihic în momentul în care s-a infectat cu coronavirus. Campioana de la Wimbledon 2019 a recunoscut că se aștepta la tot ce mai rău după ce a aflat că are virusul. 

Simona Halep, despre infectarea cu COVID-19: „De la zi la zi, așteptam să se întâmple ceva rău”


- Simona, cum ai reacționat tu în aceste luni de inactivitate? Cât de mult ai fost afectată în plan psihic de amânarea competițiilor? Unele au fost anulate, altele au fost amânate pentru toamnă... 

- Nu pot să spun că am fost foarte afectată psihic. Nu știu dacă e potrivit s-o zic, dar pentru mine a fost o pauză destul de bună. După șase, șapte ani în Top 5, cu o presiune foarte mare săptămână de săptămână, pauza aceasta a prins bine mental. N-a fost ușor pentru că și scoaterea asta din priză a fost dificil de gestionat, dar, una peste alta, tot timpul vreau să privesc partea plină a paharului și consider că anul acesta am făcut o treabă foarte bună. 

- Anul trecut, te-ai antrenat în presezon la Dubai. Mai mergi și anul acesta?

 - Nu. O să stau acasă. M-am protejat foarte bine până acum, chiar dacă am fost infectată. Nu m-am deplasat nicăieri, am stat în București. Încerc să fac același lucru și să fiu aptă pentru turneele care vor urma.

- Te-ai speriat puțin când ai fost depistată pozitiv cu coronavirus? 

- M-am speriat, da. De la zi la zi, așteptam să se întâmple ceva rău, dar bine că nu s-a întâmplat și că am avut simptome foarte lejere. Nu e de glumă cu acest virus și cred că toată lumea trebuie să se protejeze pentru a trece cu bine peste această perioadă.

Simona Halep anunță că se vaccinează anti-COVID: „Trebuie să încheiem pandemia”


Simona Halep, 29 de ani și număr 2 WTA, a anunțat că va face vaccinul anti-COVID, când acesta va fi accesibil pentru majoritatea populației din România.

„Da, sigur o să mă vaccinez când o să fie posibil, fiindcă vreau să se termine odată cu această pandemie", a explicat Simona Halep pentru Știrile Pro TV. Halep a fost infectată cu COVID la finalul lunii octombrie. Atunci, sportiva noastră a trecut fără probleme de boală. 

FOTO Imagini de colecție cu Simona Halep

Citește și alte știri despre Simona Halep: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.