Liga 1

CFR CLUJ. Edward Iordănescu a răbufnit, după primul amical din 2021: „Suntem dezavantajați, ne antrenăm în noroi! Asta mă supără cel mai tare”

Edi Iordănescu e nemulțumit de pauza competiționașă mult prea scurtă

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 07 ianuarie 2021

Edward Iordănescu (42 de ani), noul antrenor al campioanei CFR Cluj, a acordat primul interviu din 2021, la scurt timp după ce echipa sa a remizat în amicalul cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-1.

Tehnicianul și-a exprimat încă din primele zile ale anului marea sa nemulțumire: faptul că pauza competițională e mult prea scurtă, iar condițiile de pregătire de la Cluj lasă de dorit. Spre deosebire de FCSB, care se pregătește în Turcia, CFR s-a văzut nevoită să pregătească reluarea campionatului în România. 

Edward Iordănescu, antrenor CFR Cluj: „Suntem dezavantajați de climă”

„Avem multe dezavantaje, în special cu clima. Echipa a răspuns bine, a fost implicată, dar a trebuit să ne adaptăm la calendar, la program. Din păcate, e lucrul care mă supără cel mai tare. Încercăm să ne adaptăm. Băieții au răspuns bine, dar condițiile au fost foarte grele. Clima e dificilă, a plouat la Cluj și ne-am antrenat în noroi. E greu!

Sunt extrem de echilibrat și matur să înțeleg că, fără televiziuni, fotbalul ar fi mort. Am fost la echipe care au depins total de banii de la televiziuni. Înțeleg că trebuie să jucăm, dar suferă produsul final! Nu trebuie să ne uităm doar la cele 90 de minute, ci la tot procesul de pregătire. E foarte greu să te pregătești în aceste condiții. 

N-am avut timp de cantonament în străinătate, iar aici nu avem cea mai bună pregătire.  E cea mai mare provocare de când sunt antrenor principal”, a spus Iordănescu, într-un interviu acordat paginii oficiale de Facebook a clubului. 

Edi Iordănescu: „Obiectivul principal e câștigarea campionatului, de asta am venit”

„Totuși, avem încredere că ne vom îndeplini obiectivele. Vrem să fim bine la ora meciului cu Academica Clinceni, avem nevoie. Obiectivul principal e câștigarea campionatului. De asta am venit, mi-am asumat, dar va fi foarte greu. Clasamentul spune că vom pleca cu șansa a treia, dar avem șansele noastre”, a spus tehnicianul campioanei en-titre. 

VIDEO Edi Iordănescu vorbește despre planurile pe care le are la CFR Cluj în 2021

Clasament Liga 1: 

Citește și alte știri despre CFR Cluj: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.