Liga 1

FCSB. Gigi Becali, dispus să se despartă de un jucător: „Vine cu banii ăștia, pleacă” » Impresarul i-a găsit echipă

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 11 January 2021

Sergiu Buș (28 de ani), „vârf” FCSB, are o ofertă din străinătate. Anunțul a fost făcut de impresarul jucătorului, Bogdan Apostu. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a anunțat cât cere în schimbul atacantului.

  • Adus în vară, Sergiu Buș nu a impresionat la FCSB, bifând doar două goluri și un asisst în 11 meciuri;
  • Accidentat în ultima perioadă, Buș a primit o ofertă și de la Gaz Metan, însă Becali s-a opus - detalii, AICI!

UPDATE 18:40 - Gigi Becali anunță prețul cerut pe Sergiu Buș

Gigi Becali spune că Sergiu Buș nu va pleca pentru mai puțin de 500.000 euro de la FCSB. În acest moment atacantul nu are nicio ofertă concretă, potrivit latifundiarului, care în contrazice astfel pe Bogdan Apostu, impresarul lui Buș. 

„Eu nu îl țin cu forța pe Sergiu Buș. Dacă vrea să plece, să-mi vină cu ofertă. Uite, 500.000 de euro este prețul pentru care-i dau drumul lui Buș, indiferent de unde vine oferta. Vine cu banii ăștia, pleacă, nu vine, continuă la FCSB”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.

Sergiu Buș, gata să plece de la FCSB

„Eu am ofertă concretă pentru Segiu Buș din străinătate. Rămâne de văzut în următoarea săptămână. E posibil să plece pe o sumă de transfer. Sergiu n-a fost neapărat la cel mai bun nivel al lui la FCSB, dar cred că au fost și motive pentru care s-a întâmplat lucrul acesta, faptul că încrederea primită din partea clubului sau din partea antrenorului nu a fost aceea la care se aștepta. 

E posibil să plece dacă domnul Becali va primi suma pe care a cerut-o, este sub un milion de euro. Cred că pot să aduc suma pe care a cerut-o Becali”, a declarat Apostu, potrivit Prosport.

FCSB vrea să-l vândă pe Sergiu Buș

Din informațiile Gazetei Sporturilor, FCSB vrea să renunțe la Buș. Gigi Becali își dorește o propunere interesantă din străinătate și să obțină astfel o sumă de bani în schimbul lui Sergiu Buș, deși în vară l-a adus gratis.

800.000 de euroeste cota lui Sergiu Buș, potrivit Transfermarkt

Sergiu Buș, scos din echipa de start de la FCSB

Pentru restului sezonului din Liga 1, Toni Petrea și-a conturat deja un prim „11”, cu o medie de vârstă de 23 de ani. Astfel, antrenorul FCSB va miza pe un trio ofensiv format din Dennis Man, Florin Tănase și Florinel Coman, iar Sergiu Buș ar urma să fie rezervă.

FCSB: A. Vlad (21 de ani) – Haruț (21), Nedelcu (23), I. Cristea (26), Radunovic (28) – Moruțan (21), Simion (22), Olaru (22) – D.Man (22), Fl. Tănase (26), Fl. Coman (22)

FOTO. Imagini tari de la prezentarea lui Sergiu Buș la FCSB

VIDEO. Liga 1 revine! Totul despre FCSB - Astra

>

Citește mai multe articole despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.