Gaziantep negociază și cu olandezul Clarence Seedorf (44 de ani), fostul jucător de la AC Milan, care a fost ultima oară selecționerul Camerunului.
Odată reziliat contractul cu Marius Șumudică, președintele lui Gaziantep a început căutările pentru un nou antrenor. Și ar vrea să aibă un nume până la meciul de sâmbătă, împotriva lui Kayseri. S-a scris inițial că Mehmet Büyükekşi are un acord cu Bülent Korkmaz, fostul căpitan al lui Hagi și Gică Popescu la Galatasaray, care a pregătit-o pe Konya în 2020.
Gaziantep negociază cu Clarence Seedorf
Dar presa turcă susține că negocierile continuă și cu alți tehnicieni. Unul dintre ei este Clarence Seedorf, anunță cotidianul turc Fanatik.
Faimosul jucător olandez, zece ani la AC Milan (2002-2012), a avut doar dezamăgiri ca antrenor. A debutat chiar la echipa rossonero. Nu a rezistat decât patru luni, în 2014. Doi ani mai târziu, a semnat cu Shenzhen. A stat cinci luni, în 2016.
Nici la Deportivo La Coruña (2018) n-a reușit să se impună. Alte patru luni, retrogradare din LaLiga la sfârșitul sezonului și despărțire. Ca selecționer al Camerunului a rămas cel mai mult: august 2018 - iulie 2019. De atunci, a rămas fără echipă.
Clarence Seedorf // foto: Guliver/gettyimagesAltă variantă pentru Gaziantep: Aykut Kocaman
Fotomaç, cel de-al doilea cotidian sportiv din Istanbul, are o altă variantă la Gaziantep: Aykut Kocaman, 55 de ani, care a antrenat în ultimul deceniu doar la Fenerbahçe și Konyaspor. De două ori la fiecare.
{{text}}