Pilotul francez Romain Grosjean (34 de ani) a publicat pe rețelele de socializare două imagini de mare impact, care însă aduc o veste bună: recuperarea merge corect.
Romain Grosjean a fost implicat într-un accident terifiant în primul tur al Marelui Premiu din Bahrain, din noiembrie 2020. Monopostul său l-a agățat pe cel Alpha Tauri al lui Daniil Kvyat, iar francezul a ajuns cu Haas-ul în barierele de protecție. Mașina a irumpt însă în flăcări, s-a rupt în două, Grosjean rămânând în cockpit. A reușit să se extragă miraculos de acolo, a fost preluat de personalul medical, îngrijit și apoi transportat la un spital local.
După ce a fost supus unui control riguros, care a revelat că nu există fracturi sau comoții, francezul a început lungul drum al recuperării în urma arsurilor suferite la ambele mâini. Stânga a fost mai afectată decât dreapta și ultima la care a reușit să renunțe la bandaj.
Romain Grosjean și-a ținut fanii la curent
În tot acest timp, el și-a ținut fanii la curent cu evoluția lucrurilor. Duminica trecută a anunțat că era prima zi cu mâna dreaptă descoperită. „Cât de bine mă simt. E ușor să uiți cum sunt corpurile noastre când funcționează bine! La noapte mă voi bandaja din nou, înaintea întâlnirii cu chirurgul meu care va evalua progresul făcut!”, a scris el.
Romain Grosjean și pisica sa, Petrus Foto Twitter Romain GrosjeanLuni a renunțat la bandaj și la mâna stângă, iar azi a oferit și o imagine a acesteia, cu urmele arsurilor încă extrem de vizibile. „Dat complet la o parte, Petrus e fericit”, a comentat, referindu-se la pisica sa. Pilotul francez, în vârstă de 34 de ani, a ieșit din Formula 1 la finalul sezonului trecut, după cinci ani petrecuți la Haas.
{{text}}