Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Pablo Cortacero, pus la zid de un fost atacant al lui Dinamo: „Poți sau nu poți să fii conducător? Cum să păcălești atât?”

Pablo Cortacero e considerat vinovat pentru situația actuală de la Dinamo

Articol de Remus Dinu   —  miercuri, 13 ianuarie 2021

Dezastrul provocat de Pablo Cortacero la Dinamo nu l-a lăsat indiferent pe Bogdan Vrăjitoarea (42 de ani), atacant care a evoluat pentru „câini” în 1998. 

Invitat în această dimineață la GSP Live, Bogdan Vrăjitoarea, cel care în prezent e antrenor la grupele de copii și juniori de la CS U Craiova, l-a criticat vehement pe Pablo Cortacero, omul care nu le-a achitat jucătorilor săi nici măcar un salariu din momentul în care a venit la Dinamo. Fostul atacant spune că n-a trăit nicăieri în carieră problemele cu care se confruntă acum roș-albii.

Bogdan Vrăjitoarea: „Cine va prelua toate datoriile de la Dinamo?”


„Să vii să păcălești jucătorii atâta timp și să nu le dai banii?! Ar trebui ca acești oameni să nu mai fie în conducerea lui Dinamo. Cât timp am jucat, eu nu am avut asemenea probleme! Nu am pățit așa ceva. Nu poți să vii și să păcălești patru luni de zile. Nu se poate așa ceva! Cum să stea jucătorii atâta timp fără bani? 

Ești conducător la Dinamo, știi unde vii și ce reprezintă un club. Poți sau nu poți? La Craiova, niciodată nu au fost probleme cu banii, nici măcar o zi de întârziere! Ar trebui ca legile sportive din România să fie foarte clare!”, a afirmat Bogdan Vrăjitoarea, la GSP Live.

Cine va prelua toate aceste datorii? Va fi un plafon salarial de 500.000 de euro pe lună, cine își poate permite să plătească asemenea salarii? Jucătorii au stat patru luni fără bani, cine vine să plătească salariile lor, impozitele, dar și celelalte datorii? - Bogdan Vrăjitoarea, fost atacant Dinamo


Zi decisivă la Dinamo: termenul limită pentru plata a două restanțe

Emilian Hulubei, președintele AFAN, a dezvăluit că azi e termenul limită la care Dinamo trebuie să achite datoriile către Sebastian Moga și slovacul Kristian Kostrna (27 de ani), fundaș stânga cu 10 meciuri la Dinamo în perioada ianuarie-august 2020.

  • Sebastian Moga are de încasat 20.000 de euro
  • Kristian Kostrna trebuie să primească 8.000 de euro

„Au ajuns la executare două dosare ale unor foști componenți ai lotului, Moga și Kostrna, care trebuie să primească până mâine (n.r- azi) o sumă de bani. Probabil că fanii vor încerca să plătească pentru ca Dinamo să nu fie amendată.

Dacă se constată că nu au fost plătiți, se dă o amendă între 3.000 și 7.000 de lei și se dă un nou termen de 5 zile. Dacă nici atunci nu sunt plătite datoriile, mai au 15 zile la dispoziție înainte să fie depunctată. La fiecare 15 zile, Dinamo pierde câte două puncte.Din câte am înțeles, reprezentanții fanilor au luat deja legătura și cu antrenorul, și cu jucătorul”, a declarat Emilian Hulubei, potrivit digisport.ro.

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.