Sporturi   •   Handbal   •   LIGA NATIONALĂ / Gloria Buzău-SCM Rm. Vâlcea 19-21

Vâlcea revine în ultimele minute cu Gloria Buzău și câștigă dramatic!

Kristina Liscevici a fost "motorul" echipei din Vâlcea aseară FOTO Dan Potor (Brașov)

Articol de Marian Ursescu   —  miercuri, 13 ianuarie 2021

Buzoiencele au condus 53 de minute, dar pe final ultima campioană a României a salvat meciul și toate punctele au fost luate de echipa lui Florentin Pera

Gloria Buzău a fost aproape de un mare succes în fața celor de la SCM Rm. Vâlcea. În meciul disputat la Brașov, buzoiencele au preluat conducerea în minutul 4 și au stat în avantaj până cu 7 minute înainte de final. Nu au știut însă să gestioneze finalul de joc, iar vâlcencele le-au taxat imediat.

Andreea Rotaru a fost jucătoarea în jurul căreia Buzăul a construit tot jocul. Fost centru al echipei vâlcene, campioană cu SCM în 2018, Andreea a jucat excelent și și-a pus foarte bine în evidență coechipierele. Pase la pivoți, la extreme, iar Gloria a fost mereu cu un pas, doi sau chiar trei în fața adversarelor.

"Ne-am bătut singuri!"


Vâlcea nu a prins cea mai bună zi. Linia de 9 metri a fost destul de apatică, iar greul a căzut pe pivoți și pe extreme. La 17-14 pentru Buzău, în partea a doua, Florentin Pera a solicitat time-out, a cerut o apărare mai agresivă și s-a apărat om la om la Andreea Rotaru. A fost mutarea câștigătoare. Vâlcea a egalat la 17.

Momentul psihologic al partidei a avut loc la 19-19, când sârboaica Janjusevici a ratat o aruncare de la 7 metri. A trimis peste poartă după ce înscrisese de la linia de penalizare de precedentele 6 ori! Vâlcea a prins mai multă încredere, iar Elghaoui și Mireya Gonzalez au marcat golurile unei victorii chinuite, dar extrem de muncită. "Nu trecem prin cea mai bună perioadă, avem multe probleme cu accidentările, dar îmi felicit echipa pentru că a luptat, a crezut până la capăt în șansa ei și am câștigat. E o victorie de moral, care sper să ne ajute pentru partidele viitoare", a declarat antrenorul Florentin Pera.

De partea cealaltă, Ovidiu Mihăilă era foarte supărat. "Cred că ne-am bătut singuri. Pe final am făcut multe greșeli, ne-am pierdut luciditatea. Au fost două-trei momente decisive care au stabilit câștigătoarea. În primul rând acel 7 metri ratat la 19-19, dar și cu un atac înainte, când, cu om în plus, am ratat și Vâlcea ne-a taxat. Sunt trist, dar în același timp și mulțumit că azi, cu o echipă formată din 99 la sută românce, am jucat de la egal la egal cu ultima campioană a României", a declarat Mihăilă.

Vâlcencele și poza de grup de după victoria cu Buzăul FOTO Dan Potor (Brașov)

Gloria Buzău-SCM Rm. Vâlcea 19-21

Gloria Buzău: Janjusevici 6, Simion 4, Petruș 3, Pricopi 3, Cârstea 1, Subțirică 1, A. Ilie 1. Antrenor: Ovidiu Mihăilă 

SCM Rm. Vâlcea: M. Gonzalez 5, Elghaoui 4, Liscevici 4, Nikolici 3, Florica 3, Aardahl 2. Antrenor: Florentin Pera

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.