Bayern Munchen, campioana Europei și deținătoarea Cupei Germaniei, a fost eliminată în faza „16-imilor” Cupei de divizonara secundă Kiel, la 5-6 la loviturile de departajare după 2-2 în timpul regulamentar.
Surpriza serii în fotbalul european a venit din Germania, unde Kiel, echipa de pe locul 3 în Bundesliga2, a eliminat-o pe Bayern Munchen, câștigătoarea Cupei Germaniei în sezonul 2019/2020. Asta deși Bayern Munchen a început meciul cu cea mai mare parte a titularilor obișnuiți! Din formula de start firească a bavarezilor, au lipsit Robert Lewandowski, David Alaba și Benjamin Pavard, dar toți au fost introduși pe parcurs!
Bayern a deschis scorul în minutul 14, prin Serge Gnabry, dar Kiel a egalat până la pauză. Fin Bartels a făcut 1-1 în minutul 37. Campioana Europei a început a doua repriză foarte bine, cu gol în minutul 47, semnat Leroy Sane, și părea că va merge în faza optimilor. Totuși, Kiel nu a cedat și a dat lovitura în minutul 90+5, prin Hauke Wahl, golul acestuia ducând meciul în prelungiri!
Bayern Munchen, eliminată de Kiel la penalty-uri!
Niciuna dintre echipe nu a mai punctat în cele 30 de minute suplimentare, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare, unde ratarea lui Marc Roca s-a dovedit decisivă. Înainte de aceasta, 5 jucători reușiseră să marcheze de fiecare parte.
17,63 milioane de euroeste cota de piață a întregului lot a lui Kiel, pe Transfermarkt. Bayern Munchen valorează de mai bine de 50 de ori mai mult, 891,4 milioane de euro!
20 de Cupeale Germaniei are Bayern în palmares. Bavarezii au câștigat ultimele două ediții, dar acum altă echipă va cuceri trofeul
2004este ultimul an când Bayern a fost eliminată din Cupă de o echipă din ligă inferioară. Atunci, bavarezii au pierdut cu Alemannia Aachen, 1-2 în sferturi
{{text}}