Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII

Condescu: „Pandurii nu va fi stimulată de Steaua”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 03 aprilie 2008

Preşedintele clubului Pandurii Tg. Jiu a remis astăzi presei un comunicat prin care neagă că echipa sa ar putea fi stimulată de vreun alt club pentru meciul cu CFR Cluj.

Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu anunţă că informaţiile apărute în presă referitoare la o eventuală stimulare financiară a fotbaliştilor echipei Pandurii Târgu Jiu pentru jocul cu CFR Cluj, din etapa a 27-a, sunt false şi nu au acoperire în fapte. Fotbaliştii echipei Pandurii nu vor primi, în caz de victorie sau a uni rezultat de egalitate la Cluj, decât primele obişnuite pentru un joc în deplasare stabilite prin Regulamentul de Ordine Interioară al clubului. Pandurii Târgu Jiu joacă la Cluj pentru a câştiga punctele necesare salvării de la retrogradare şi nu pentru a ajuta alte echipe din prima ligă.

PREŞEDINTE CS PANDURII LIGNITUL TÂRGU JIU MARIN CONDESCU

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.