Fotbal   •   Liga 1   •   CS Universitatea Craiova

Fără gol în Liga 1, Ivan Mamut a primit un contract pe 4 ani din partea lui Mihai Rotaru! Explicația patronului: „Rar am văzut așa tip”

+14 Foto
Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la CS Universitatea Craiova, spune că i-a prelungit contractul atacantului croat Ivan Mamut (23 de ani).

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 14 ianuarie 2021

Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la CS Universitatea Craiova, spune că i-a prelungit contractul atacantului croat Ivan Mamut (23 de ani). 

Ivan Mamut a fost soluția rapidă găsită de CS Universitatea pentru a-l înlocui pe accidentatul Elvir Koljic. Atacantul croat nu a rupt gura târgului. Nu a înscris în cele 10 apariții din Liga 1, deși a fost titular în 9 rânduri. Are doar două reușite, în meciul de Cupă cu Progresul Spartac, dar Mihai Rotaru are încredere în el. Tocmai i-a oferit un contract pe 4 sezoane. 

„Credem în Mamut, are calitate, dă totul pe teren. I-am activat opțiunea, a semnat pe patru ani. A avut ocazii mereu, dar nu i-au intrat”, a dezvăluit Mihai Rotaru, la „Liga Digisport”.

Ivan Mamut a semnat pe 4 ani cu Craiova


În meciul de marți, încheiat la egalitate cu Sepsi, scor 0-0, Ivan Mamut a arătat o nervozitate nejustificată. Chiar în minutul 3, atacantul oltenilor i-a tăiat cu crampoanele gheata portarului advers, Roland Niczuly. Ion Crăciunescu spune că ar fi meritat cartonașul roșu. Mamut a mai avut o intrare dincolo de limita regulamentului, în minutul 88. A fost avertizat cu cartonaș galben. 

Mihai Rotaru a încercat să îi găsească o scuză vârfului croat: „El își dorește prea mult, dar e un băiat foarte bun. Poate și de asta a avut această perioadă, nu era sigur dacă va continua și voia să demonstreze că merită să joace la Craiova. E un tip extraordinar, rar am văzut un tip care să își dorească atât de mult să rămână la o echipă.”

Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.