Fotbal   •   Liga 1   •   craiova

CRAIOVA. Și cifrele îl condamnă pe Papură! Fanii se revoltă: „Ajunge! A venit momentul ca antrenorul din «perioada imediat următoare» să plece”

+9 Foto
Corneliu Papură

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 15 ianuarie 2021

Cu Papură pe bancă, alb-albaștrii au căzut continuu în plan ofensiv. În remiza cu Sepsi, parametrii au fost, cu mici excepții, cei mai slabi din acest sezon

Specialiștii l-au pus la zid pe Corneliu Papură imediat după fluierul final al meciului cu Sepsi (0-0). În studioul Digi, ex-dinamovistul Ionel Dănciulescu și fostul arbitru FIFA Ion Crăciunescu au fost cei mai vehemenți.

Iar suporterii din Peluza Nord i-au luat la țintă inclusiv pe conducătorii clubului, în frunte cu finanțatorul Mihai Rotaru: "Ni s-a luat să vedem atitudinea grețoasă a conducerii. Ni s-a luat să vedem un măscărici pe bancă. Ni s-a luat să ne fie promise transferuri și performanțe, dar să nu apară. Ajunge! Vrem o schimbare și o vrem acum. A venit momentul ca antrenorul din «perioada imediat următoare» să plece".

Ca și în alte două rânduri, Rotaru l-a "activat" pe "Papi", după plecarea lui Bergodi, pe 11 noiembrie, până la găsirea unui tehnician de top. Însă căutările se prelungesc, iar antrenorul din «perioada imediat următoare», cum l-a prezentat la instalare, amenință să compromită de pe acum obiectivul principal al sezonului, titlul.


O arată cele mai la vedere cifre, trei meciuri la rând fără gol marcat, 7 puncte pierdute în aceste întâlniri, dintr-un total de 9. Dar și mulți parametri InStat care, cu puține excepții, au scăzut continuu de la plecarea lui Bergodi. La 0-0 cu Sepsi au atins cele mai mici valori din acest sezon:

- 2 ocazii (doar) a avut Craiova. Cele mai puține din tot sezonul! Până și la partidele pierdute cu Bergodi pe bancă, împotriva modestelor Chindia și Clinceni, tot acasă, a bifat mai multe oportunități: 8, respectiv 9. Într-adevăr, două a mai avut și la 1-0 cu Dinamo, dar era vorba de un meci în deplasare. Și câștigat!

- 7 șuturi la poartă, dintre care numai două cadrate. Iarăși un record negativ al acestui sezon

- 403 pase au dat craiovenii în duelul cu covăsnenii. A doua cea mai mică cifră din 2020-2021. Doar la 1-0 cu Dinamo, în deplasare, au stat mai slab: 377.

- 67 la sută a fost procentul paselor reușite! Cel mai mic din 2020 - 2021. Cu o excepție, meciul cu CFR, din deplasare, acuratețea paselor date de olteni în campionat a scăzut continuu de la plecarea italianului.

Practic, din munca lui Bergodi, Papură a reușit să mențină la același nivel doar defensiva, a doua cea mai bună din campionat. În plan ofensiv, echipa se află în derivă.

"Vrem să continuăm cu Papură până la vară"

Mihai Rotaru, ieri, la Digisport



"E vina antrenorului, nu există nicio idee de joc. Acolo e nevoie de un antrenor care să aducă o idee de joc. Craiova nu e acea echipă care să se lupte la titlu. Suferă mai ales pe teren propriu"

Ionel Dănciulescu, pentru aceeași sursă



"Jocul e penibil! N-am mai văzut niciodată Craiova atât de slabă. Papură caută scuze, iarba prea mare, terenul înghețat… Trebuie schimbat!"

Ion Crăciunescu, pentru aceeași sursă

Reghe misterios


Laurențiu Reghecampf, 45 de ani, ar putea veni la Craiova, însă numai în cazul unei oferte mai consistente decât prima făcută de Rotaru (180.000 euro pe an). Ieri, pe aeroportul din Otopeni, întrebat dacă va semna cu oltenii, "Reghe" a devenit misterios: a zâmbit complice, dar n-a dorit să comenteze. 

Preparator lusitan

Portughezul Rui Santos este noul preparator fizic al Universității. Rui a lucrat în trecut la cluburi precum Reading și Rio Ave, pregătind jucători ca Fábio Coentrão, Carlos Vinicius, Nélson Oliveira și John O'Shea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.