Liga 1

Termenul-limită până la care Pablo Cortacero îi mai poate păcăli pe dinamoviști » Ce urmează după 21 ianuarie

+43 Foto
Mărirea de capital de la Dinamo ar însemna că Pablo Cortacero trebuie să aloce 3,65 milioane de euro, DDB - 1 milion de euro și „Dinamo Badea” - 350.000 de euro. Termen mai e până miercurea viitoare. Până atunci mai pot păcăli spaniolul și acoliții săi.

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 15 ianuarie 2021

Mărirea de capital de la Dinamo ar însemna că Pablo Cortacero trebuie să aloce 3,65 milioane de euro, DDB - 1 milion de euro și „Dinamo Badea” - 350.000 de euro. Termen mai e până miercurea viitoare. Până atunci mai pot păcăli spaniolul și acoliții săi.

Pablo Cortacero continuă să trăiască în lumea lui paralelă și minte, din Spania, că va face mărirea de capital până pe data de 21 ianuarie, același dicton „tranquilo, tranquilo” cu care i-a dus de nas pe toți din august 2020. În timp ce jucătorii râd, apoi apostrofează, față de reacțiile reprezentantului acționarului majoritar, cerând public ca ibericul să cedeze mai repede acțiunile fiindcă oricum nu va plăti niciun cent, situația în ceea ce privește mărirea de capital este simplă. Din punct de vedere matematic.

Care sunt calculele la Dinamo

„Ultima zi în care se pot depune bani pentru mărirea capitalului este 20 ianuarie 2021. Fiecare acționar poate depune proporțional cu procentul de acțiuni deținut, astfel încât totalul să fie de maximum 5 milioane de euro. «Lotus»-coaforul sau Cortacero, fiindcă ei sunt acționarii majoritari, pot depune aproximativ 3,65 milioane de euro, DDB aproximativ un milion de euro, iar CS FC Dinamo 350.000 de euro. Dacă toți depun sumele maxim permise, procentele deținute se mențin. În caz contrar, acestea se recalculează. Cine susține altceva bate câmpii!", a explicat una dintre părțile implicate în acționariatului grupării din Ștefan cel Mare, pentru a detalia suporterilor cum se va calcula mărirea de capital a SC Dinamo 1948 SA.

Cum sunt împărțite acțiunile la Dinamo: 

  • Cortacero/Lotus-coafor/Benel International - 72,8758%
  • DDB - 20,0610%
  • CS FC Dinamo („Dinamo Badea”) - 7,031%, 
  • Cornel Dinu - 0,013%.

Cornel Dinu ar trebui să contribuie cu 132 de euro (650 de lei), conform numărului de actiuni.

Camara nu mai vrea, Diego a presat de CFR

Realitatea este că, în afara banilor cu care DDB a finanțat ultimele meciuri, deplasări, restanțe la Kostrna și Sebi Moga pentru ca Dinamo să nu fie penalizată și depunctată, jucătorii au bagajele la ușă. Mai așteptă maximum o săptămână, până pe 21 ianuarie, unii nici măcar până atunci.

Juan Camara nu mai vrea să evolueze în tricoul alb-roșu până nu se rezolvă situația, doar se antrenează. Magaye Gueye nu știe încă dacă vrea să riște o accidentare cu Chindia, neplătit nici el de când a sosit. Diego Fabbrini este îmbiat de CFR Cluj, pe față, a recunoscut-o și agentul său, Florin Manea, italianul mai jucând doar la rugămintea suporterilor! 

7 oreau mers dinamoviștii cu autocarul de la Mediaș la Săftica, clubul nu a fost în stare nici de această dată să achite o noapte de cazare după meci

550.000 de euroeste suma aproximativă cu care Cortacero și ai lui au creditat Dinamo

853.000 de euroeste suma aproximativă cu care DDB a creditat Dinamo

VIDEO. DDB nu-l iartă pe „Guriță”: „Dinamovistul Contra nu renunță la nimic. De la oamenii ăștia vrea bani!”

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.