Liga 2

Ce lovituri a încercat Adrian Iencsi la Rapid: „Eu am alergat după jucători”

Adrian Iencsi (45 de ani)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 16 ianuarie 2021

Adrian Iencsi (45 de ani) a fost primul antrenor al Rapidului în actuala stagiune, iar acesta a vorbit în premieră, după ce a fost demis la finalul lunii octombrie, și a mărturisit că a încercat să readucă la echipă jucători care au evoluat în Liga 1 pentru clubul din Giulești.

Adrian Iencsi a plecat de la cârma echipei după rezultatele din startul sezonului. În Cupă, Rapid a fost eliminată în prelungiri de modesta Progresul Spartac (echipă ce în acest moment ocupă locul 3 în Seria a 4-a a Ligii a 3-a), scor 3-2, iar în campionat a fost zdrobită de FC U Craiova, 0-5.

Iencsi a fost demis când Rapid ocupa locul 9 în Liga a 2-a, cu 13 puncte în 7 etape. În acest moment, giuleștenii se află pe poziție de play-off, locul 3, la patru puncte de liderul FC U Craiova.

Adrian Iencsi: „Am vorbit cu Marius Consantin, Tamaș și cu frații Herea”

„Eu nu am plecat, am fost demis, chiar nu mă așteptam. Noi am avut la dispoziție trei săptămâni de lucru pentru pregătire, înainte de startul sezonului. Vreau să le mulțumesc celor care au vorbit frumos despre mine, dar am văzut că unii au făcut și o analiză greșită”, a declarat Adrian Iencsi la emisiunea DigiSport Matinal.

Fostul antrenor al Rapidului a mai mărturisit că a încercat să aducă jucători apreciați de suporterii echipei: „Repet, am avut trei săptămâni de pregătire, timp în care au plecat mulți jucători. Eu am alergat după jucători, am vrut să-i aduc. Am vorbit cu Marius Constantin, cu Tamaș, mă gândeam la Săpunaru. Am discutat chiar și cu frații Herea, la fel, i-am vrut la Rapid, dar n-au putut veni. Au venit jucători treptat.”

VIDEO. Lotul Rapidului a efectuat primul antrenament din 2021, sub comanda lui Nicolae Grigore

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.