Stranieri

Lovitură pentru George Pușcaș! Tratamentul nu l-a ajutat, iar internaționalul român a fost obligat să se opereze » Cât va lipsi

George Pușcaș (24 de ani) FOTO IMAGO

Articol de Theodor Jumătate  —  sâmbătă, 16 ianuarie 2021

George Pușcaș (24 de ani), atacantul lui Reading, care nu a mai jucat din noiembrie din cauza pubalgiei, a încercat să reintre după tratament, dar i-a fost imposibil. Supus unei intervenții chirurgicale, acesta ar putea reveni după două luni.

După un prim sezon la Reading nici prea bun, dar nici foarte rău, cu 14 goluri și 3 assisturi în 42 de partide în toate competițiile, George Pușcaș are mari probleme în această stagiune.

În nouă meciuri, opt în Championship și unul în Cupa Ligii Angliei, atacantul în vârstă de 24 de ani a marcat doar de două ori. Apoi, s-a accidentat la națională, pe 11 noiembrie, la 5-3 în amicalul cu Belarus, când a și înscris o dată. Durerile provocate de pubalgie au devenit insuportabile. Și, de peste două luni, nu a mai jucat la club. Pe 7 noiembrie, a fost ultima sa partidă la Reading, 63 de minute la 0-3 cu Stoke City.

Velijko Paunovici a vrut să îl folosească pe George Pușcaș la începutul anului

„Pușcaș are simptome de hernie, încercăm să să-l recuperăm cu tratament. Vom vedea dacă se va reface astfel sau va avea nevoie de operație”, declarat la începutul lui decembrie Veljko Paunovici, managerul lui Reading.

7,5 milioane de €a plătit Reading pentru Pușcaș în vara lui 2019, când l-a transferat de la Inter Milano

Pe 2 ianuarie, Paunovici l-a luat prima oară în lot, la 2-1 cu Huddersfield, dar nu l-a folosit deloc. „Mă gândisem să-l folosesc în repriza secundă, dar a fost un meci dificil și m-am răzgândit. Nu ar fi fost bine dacă, după două luni de pauză, el ar fi revenit la o asemenea partidă”.

Operat în Germania, la fel ca Valentin Mihăilă

Ulterior, durerile au reapărut la antrenamente. Intervenția chirurgicală era unica soluție. S-a operat în Germania, exact ca Valentin Mihăilă, care suferea tot de pubalgie. Mijlocașul Parmei a jucat din nou după o lungă perioadă de pauză, pe care, probabil, o va lua și George Pușcaș.

VIDEO. Cele mai frumoase goluri înscrise de Stoke City împotriva celor de la Reading

Citește și alte știri despre stranieri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.