Liga 1

FCSB. Cum luptă Gigi Becali pentru palmaresul Stelei! Pe ce argumente se bazează FCSB în lupta cu Talpan și CSA: „Actele nu au fost anulate”

+23 Foto
Gigi Becali se luptă pentru palmaresul Stelei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 17 ianuarie 2021

FCSB și CSA Steaua se luptă în continuare în Instanță pentru palmaresul Stelei din 1947 până în 2003, aflat în prezent, din iulie 2019, în posesia echipei din Liga 3.

  • Curtea de Apel București a stabilit următorul termen pentru procesul dintre FCSB și CSA pentru palmaresul Stelei pe 15 februarie.
  • CSA Steaua a câștigat pe 5 iulie 2020, la Tribunalul București, palmaresul echipei de fotbal Steaua, de la înființare, 1947, până în 2003. Decizia nu a fost definitivă, iar FCSB a atacat-o la Curtea de Apel București.

Avocatul Virgil Boglea, președintele Asociației „Salvați Steaua”, care susține clubul din Liga 1, patronat de Gigi Becali, a vorbit azi despre procesul legat de palmares și despre motivele pentru care consideră că ar trebui să câștige disputa cu Florin Talpan și CSA Steaua.

Virgil Boglea, despre disputa FCSB – CSA pentru palmaresul Stelei: „Procesul poate dura încă 9 luni sau un an”

„Cel mai important argument pe care îl avem în procesul privind palmaresul este reprezentat de desprinderea secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei, din 7 aprilie 1998, și trecerea în martie 2003 către Societatea Comercială Fotbal Club Steaua București, care au avut la bază anumite acte care nu au fost anulate nici până în prezent.

Aceasta continuitate, pe plan sportiv și pe plan juridic, se bazează pe actele respective, care nu au fost anulate. 

Da, nu se prevedea și trecerea dreptului asupra mărcii Steaua. S-a decis anularea mărcii Steaua deținută de Societatea Comercială, dar suporterii trebuie să cunoască realitatea și să vadă în ce parte a mers continuitatea sportivă și juridică. Procesul pentru palmares va lămuri aspectele cu privire la identitatea sportivă a Stelei.

Procesul pentru palmares poate dura încă 9 luni sau un an. Sau poate Instanța va spune că nu e de competența civilă și ne procesul va ajunge la Instanțele sportive, acolo unde palmaresul este definit”, a declarat Virgil Boglea la Pro X.

 Palmaresul deținut de CSA Steaua:

  • 21 de titluri de campioană în Liga 1
  • 20 de Cupe ale României
  • 4 Supercupe
  • 1 Cupa Campionilor Europeni
  • 1 Supercupa Europei

Palmaresul deținut de FCSB: 

  • 5 titluri de campioană
  • 3 Cupe ale României
  • 2 Supercupe
  • 2 Cupe ale Ligii

VIDEO Ladislau Boloni despre conflictul FCSB - CSA Steaua

>

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.