Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Nick Kyrgios l-a jignit public pe Novak Djokovic: „E un prost!” » Motivul atacului

Cerințele speciale pe care le-a cerut Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP) organizatorilor de la Australian Open l-au înfuriat pe Nick Kyrgios (25 de ani, 47 ATP), care l-a jignit pe sârb.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 18 ianuarie 2021

Cerințele speciale pe care le-a cerut Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP) organizatorilor de la Australian Open l-au înfuriat pe Nick Kyrgios (25 de ani, 47 ATP), care l-a jignit pe sârb.

  • CONTEXT: 72 de jucători de la Australian Open au fost anunțați de organizatori, ieri, că trebuie să stea izolați pentru două săptămâni, fără să se poată antrena pe terenul de tenis, după ce au fost depistate 3 cazuri de COVID-19 în zborurile care i-au dus la Antipozi;
  • Cele 3 cazuri au fost în zborul charter de la Los Angeles, cel al lui Edward Elliot, antrenorul americancei Lauren Davis, al unei însoțitoare de bord și un jurnalist și a unui caz în cel de la Abu Dhabi, Sylvain Bruneau, antrenorul Biancăi Andreescu.
  • Măsura organizatorilor a produs furie printre jucătoare, inclusiv Sorana Cîrstea fiind printre cele care au răbufnit. Astăzi, un alt avion a fost detectat cu un caz

„Djokovic este un prost!”, a scris australianul pe Twitter, distribuind o știre în care era prezentată inițiativa lui Nole.

„Nu ma deranjează Bernie, dar doamna lui n-are nici o perspectivă, ridicole momente”, a scris Kyrgios despre descrierile făcute de prietena lui Bernard Tomic din carantină - detalii AICI!


Câteva dintre cerințele lui Novak Djokovic pentru organizatorii Australian Open 

  • aparate de fitness în toate camerele pentru cei care trebuie să treacă printr-o carantină dură
  • mâncare la un nivel decent, menită să reprezinte nivelul turneului, pentru sportivi de elită
  • reducerea zilelor de carantină totală pentru cei izolați complet după efectuarea mai multor teste COVID-19
  • permisiunea de a-și vizita antrenorul, dacă ambii au teste negative
  • dacă cererea de mai sus primește acordul, jucătorul și antrenorul să fie plasați la același etaj
  • pe cât este posibil mutarea majorității celor izolați complet în cele 14 zile  în case private cu teren de tenis

Sorana Cîrstea i-a înfruntat pe organizatorii de la Australian Open

„Unii ne acuză că facem mofturi. Nu am nicio problemă să stau 14 zile în cameră și să mă uit la Netflix. Credeți-mă, e un vis devenit realitate, chiar o vacanță. Ceea ce nu putem să facem este SĂ CONCURĂM după ce am stat 14 zile pe canapea. Asta e problema, nu regula carantinării”, a scris Sorana Cîrstea, loc 71 WTA, pe Twitter. 


Jucătoarea noastră a distribuit și un mesaj al șefului Federației de Tenis din Australia care spunea în urmă cu ceva vreme că jucătorii nu vor putea să stea izolați două săptămâni și să concureze cum trebuie la primul Grand Slam. 

Ea a intrat în dialog cu Yulia Putintseva, 26 de ani, 28 WTA, care a scris: „Ceea ce nu înțeleg este de ce nu ni s-a spus că dacă e o persoană pozitivă în avion va trebui să fim izolați. M-aș fi gândit de două ori înainte să vin aici”. Sorana i-a răspuns: „De acord. Dacă ne-ar fi spus de această regulă înainte, nu aș mai fi jucat în Australia. Aș fi rămas acasă. Ne-au zis că zborurile vor fi la 20% capacitate și că vom fi considerați contacți apropiați doar dacă cineva din echipă sau anturaj e pozitiv”. 

Citește mai multe știri despre Australian Open:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.