Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Interviu cu Andrei Cristea: „Ce facem, o înlocuim pe Dinamo cu o echipă de cartier?! Sunt frustrat, normal!”

+13 Foto
Andrei Cristea, la antrenamentul lui Poli Iași // foto: Ionuț Iordache

Articol de Ovidiu Minea, Remus Răureanu   —  marţi, 19 ianuarie 2021

Andrei Cristea (36 de ani) crede că prăbușirea lui Dinamo ar zdruncina tot fotbalul românesc, unul deposedat deja de nume mari și populare. Competiția, fotbaliștii și media ar avea de suferit de pe urma dispariției „câinilor”, crede atacantul-veteran, fost golgeter al roș-albilor.

Au trecut 16 ani de la meciul-poveste cu Valencia, în care Cristea a marcat două goluri pentru Steaua care avea să devină FCSB. Partida a avut loc într-o vreme îndepărtată și colegii de atunci ai lui Andrei sunt antrenori astăzi ori s-au retras, pur și simplu, din fotbal. La cinci ani după eliminarea uluitoare a Valenciei lui Ranieri, Cristea a iscat „minunea de la Liberec”, revenirea formidabilă a lui Dinamo în Cehia.

El a înscris în al doilea minut din meci, apoi „câinii” au câștigat cu 3-0 și s-au calificat după executarea loviturilor de departajare. Meciurile acestea au rămas în legenda fotbalului românesc, Andrei tot mai joacă, e ca și cum ar călători prin timp ca să mai dea niște goluri.

- Andrei, cum te simți la începutul încă unui an petrecut ca jucător?

- Foarte bine, ne-am pregătit cu toții pentru continuarea campionatului. Ușor n-o să ne fie, dar am încredere că va fi bine. Planul conducerii e și pe un termen mai lung, dar pentru moment mi-aș dori să vină mai repede jucătorii noi, care să ne ajute să ne descurcăm în sezonul acesta.


- Îți e clar cât timp vei mai juca? La 36 de ani e firesc să fii întrebat.

- Nu-mi e clar, fiindcă mă simt bine, simt că sunt în formă și mă concentrez în continuare pe cariera de jucător, nu mă gândesc la altceva. Dacă n-aș fi convins că mai pot juca, aș ridica mâna, pentru că eu vreau să ies din fotbal cu fruntea sus. Sunt în continuare motivat, vin cu plăcere la fiecare antrenament. Când îmi pierd motivația sau calitățile fizice mă retrag.

Andrei Cristea: „Am dus războaie grele la Poli”

- Joci de la 18 ani la un nivel bun. Cum reușești să te menții în prima ligă și la 36?

- Mă onorează faptul că mai dau goluri și la vârsta aceasta. Sunt mai multe lucruri care au contribuit: gena, modul de viață, odihna, alimentația, gândirea pozitivă. Contează toate. Bine, e și meritul clubului, a continuat să-mi acorde încredere, o încredere pe care și eu am câștigat-o zi după zi. Probabil dacă aș fi fost într-un alt club, cu altă mentalitate, cum eu am mai întâlnit în carieră, după 30 de ani mi s-ar fi spus că ar fi fost cazul să mă las. Eu am tras tare mereu, mă bucur că sunt util în meciuri și-i mai ajut și pe tinerii din lot.


- Ești pe locul al 25-lea în clasamentul golgeterilor din istoria campionatului și pe a doua poziție în ierarhia celor mai buni marcatori all-time pentru Poli Iași. Contează recordurile?

- Sincer vă spun, sunt niște numere pe care eu nu aș fi crezut vreodată să le ating. Mă bucur mai ales pentru locul al doilea din clasamentul golgeterilor lui Poli. Am pus suflet aici, am dus războaie grele pentru club, am dat și goluri decisive, care ne-au salvat de la retrogradare sau ne-au dus în cupele europene. Am înscris și primul gol în Europa din istoria Iașiului.

- Cum de te-ai atașat atât de Poli? A fost un moment în care ai adus bani de acasă, cu care ai împrumutat clubul. Atunci nici măcar nu erai jucătorul Iașiului, erai împrumutat la Poli de la Craiova.

- Poli mi-a întins o mână de câte ori am avut nevoie și am căutat să răspund și eu în același fel. M-am atașat de suporteri, de oraș, aș vrea să mă stabilesc aici, deci lucrurile au fost simple, când clubul a avut nevoie de un ajutor m-am bucurat să pot contribui.

Andrei Cristea: „În Bacău, îmi e frică să ies pe balcon”

- Relația cu Pancu cum mai este, după ce ați avut un conflict spre finalul anului trecut?

- E foarte bună relația, ca între antrenor și jucător. Amândoi vrem binele clubului, chiar dacă mai sunt încercări, în viață trebuie să trecem peste ele.

- Te gândești că vei fi antrenor sau ai vrea un post în conducerea administrativă?

- Nu știu, eu sunt dispus să rămân în club după retragere și aș vrea să ajut, indiferent de postul pe care l-aș ocupa. Oricum, aș vrea să fie o poziție importantă, din care să contribui cu experiența pe care am acumulat-o, nu-mi doresc să ocup un post onorific.

Andrei Cristea: „Milioane de suporteri iubesc Dinamo”

- Ai fost golgeterul campionatului în 2010, când evoluai pentru Dinamo. Ai simți ceva dacă roș-albii ar ajunge în faliment? E un scenariu care pare foarte posibil.

- Aș simți o frustrare enormă... Și nu e vorba despre mine, sunt milioane de suporteri care iubesc acest club și ar fi trist ca după multe alte echipe mari din fotbalul românesc să mai dispară și Dinamo! Ar fi un semn de întrebare în dreptul viitorului pe care l-ar mai avea fotbalul românesc! Avem nevoie de embleme, de cluburi-etalon, trebuie să atragem suporterii pe stadioane. Dacă dispare Dinamo și mai apar cluburi de cartier, toată lumea are de pierdut: suporteri, televiziuni, ziare, fotbaliști. Nu vreau să jignesc pe nimeni atunci când mă refer la cluburi de cartier, însă fotbalul are nevoie și de branduri mari.

16 goluria înscris Andrei Cristea în sezonul 2009/2010 pentru Dinamo, fiind golgheterul Ligii 1

- Au fost publicate recent imagini noi cu stadionul din Bacău, devenit o ruină. Le-ai văzut?

- Eu locuiesc la 20 de metri de stadion. Mă doare sufletul, nici nu-mi vine să ies pe balcon să mă uit spre stadion!

- Îți e frică să te uiți.

- Mi-e frică, da! Acolo am crescut, acolo m-am format ca jucător... Când mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat în Bacău, mi se pare fantastic că Poli Iași reușește să reziste la un nivel bun. Sper să nu mă înșel, cred că în ultimii 15 ani a fost o singură retrogradare.

Am greșit și eu, și Andrei atunci când au apărut discuțiile acelea. Să fie convins că am respect pentru fotbaliștii cu cariere importante, așa cum este el! - Daniel Pancu, antrenorul lui Poli Iași

VIDEO. Mihai Stoichiță, despre Dinamo: „Entuziasmul ăsta pe burta goală nu-i poate ține prea mult”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.