Diverse

Ministrul Eduard Novak s-a vaccinat împotriva COVID-19 și are un mesaj pentru români: „Vă încurajez să faceți același lucru”

Eduard Novak s-a vaccinat împotriva COVID-19 / Sursă foto: Facebook

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 20 ianuarie 2021

Carol-Eduard Novak (44 de ani), noul ministru al Sportului, s-a vaccinat astăzi împotriva COVID-19. Imediat după ce s-a imunizat, omul din fruntea MTS a explicat cum a decurs procedura. 

„După cum am anunțat încă de la începutul anului, m-am vaccinat astăzi, imediat ce am avut această posibilitate. Vă pot asigura că manevra medicală nu a fost dureroasă și a durat doar câteva momente, vaccinarea fiind cel mai eficient mod de a fi în siguranță, de a ne proteja și de a-i proteja și pe cei din jurul nostru”, a declarat Novak.

Carol-Eduard Novak: „Vă încurajez să vă imunizați”

Vă încurajez pe toți să faceți același lucru, să vă înregistrați pentru vaccinare și să vă imunizați, imediat ce veți avea această ocazie, să îi îndemnați pe cei apropiați să facă același lucru, imediat ce veți avea această ocazie, dar și să conștientizați importanța acestui gest, mai ales pentru categoriile cele mai vulnerabile ale populației: vârstnici și bolnavi cronici.

Trebuie să fim responsabili pentru noi înșine, pentru cei din jurul nostru, să transformăm anul 2021 într-unul al speranței, al revenirii la normalitate. Putem învinge pandemia, dacă suntem uniți, dacă suntem mai atenți la sănătatea noastră în general. Să fim atenți la modul în care ne alimentăm, să facem mișcare, să căutăm să avem o formă fizică și mentală cât mai bună, astfel încât orice impas medical să fie, pe viitor, mai ușor de depășit! 
- Eduard Novak, Ministrul Sportului

Vaccinare anti-coronvirus. Cine intră în faza secundă

A doua etapă de imunizare din România, în care este inclusă populaţia la risc, reprezentată de adulţii cu vârsta peste 65 de ani şi de persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, a început săptămâna trecută. 

Populația cu grad ridicat de risc

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
    • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
    • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
    • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
    • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
    • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
    • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
    • Transport de persoane și mărfuri;
    • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
    • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

VIDEO Eduard Novak s-a pus pe treabă la MTS: "Deja am dat la tradus «Strategia sportului maghiar»! Ministerul trebuie să traseze direcția"

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.