Barcelona a învins Cornella, scor 2-0, după prelungiri, în 16-imile Copa del Rey, iar catalanii au evitat o eliminare rușinoasă, la o zi după ce rivala Real Madrid a fost învinsă în aceeași fază a competiției, de Alcoyano, formație din a treia ligă.
Cu Antoine Grizemann și Miralem Pjanic în primul 11, Barcelona s-a chinuit cu Cornella, echipă din liga a treia aflată pe loc retrogadabil în Segunda Division B și care a eliminat Atletico Madrid în turul 2 al competiției, iar formația antrenată de Ronald Koeman a obținut biletele în 8-imi după golurile marcate în prelungiri de Ousmane Dembele și Martin Braithwaite.
Barcelona, două penalty-uri ratate în timpul regulamentar
În prima repriză a partidei disputată pe „Municipal de Cornella”, fundașul Alberto Estelles a comis un fault în propriul careul, iar centralul Cesar Soto Grado a acordat o lovitură de la 11 metri pentru Barcelona, însă Miralem Pjanic nu a reușit să îl învingă de la punctul cu var pe portarul celor de la Cornella, Ramon Juan Ramirez.
Cu 10 minute înainte de finalul partidei, catalanii au primit o nouă lovitură de pedeapsă. De data aceasta, Ousmane Dembele și-a asumat responsabilitatea de a executa penalty-ul, dar Ramirez a rămas pe centrul porții și a salvat o nouă lovitură de la 11 metri, iar Cornella spera la o nouă calificare miraculoasă, după 0-0 cu Barcelona în primele 90 de minute ale meciului.
Ousmane Dembele și Martin Braithwaite au salvat Barcelona de la o eliminare rușinoasă
Ousmane Dembele și-a reparat greșeala din finalul timpului regulamentar și a deschis scorul în al doilea minut al prelungirilor, cu un șut puternic din afara careului. La ultima fază a meciului, Pedri a scăpat singur cu portarul advers, după un-doi superb cu Ousmane Dembele, iar tânărul mijlocaș spaniol i-a pasat lui Martin Braithwaite, care a înscris și a risipit orice emoție în privința câștigătoarei.
Jucător cu o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro a debutat la Barcelona
Ilaix Moriba (18 ani), jucător care și-a aniversat majoratul în urmă cu trei zile, a primit un cadou superb de ziua sa: debutul în tricoul Barcelonei. Mijlocașul Ilaix Moriba este considerat cea mai mare speranță a academiei La Masia și jocul său este asemănat cu cel al lui Paul Pogba.
5 milioane de €este cota de piață a lui Ilaix Moriba, conform Transfermarkt
Ilaix Moriba, cu o clauză de reziliere în valoare de 100 de milioane de euro, a început ca titular meciul cu Cornella și a evoluat timp de 74 minute, când a fost înlocuit de Sergio Busquets.
{{text}}