International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Jurgen Klopp, ca niciodată la Liverpool: „Am primit un pumn în față!”

+14 Foto
Liverpool are cinci meciuri la rând fără victorie, patru fără gol marcat și, după patru ani, pierde prima oară acasă. Seria fără eșec pe „Anfield” s-a terminat la numărul 68, după 0-1 cu Burnley.

Articol de Theodor Jumătate   —  vineri, 22 ianuarie 2021

Liverpool are cinci meciuri la rând fără victorie, patru fără gol marcat și, după patru ani, pierde prima oară acasă. Seria fără eșec pe „Anfield” s-a terminat la numărul 68, după 0-1 cu Burnley.

Liverpool, câștigătoarea Champions League în 2019 și campioana Angliei anul trecut, după trei decenii de așteptare, e în picaj de o lună. După 7-0 în deplasare, cu Crystal Palace, pe 19 decembrie, nu a mai câștigat niciun meci în Premier League, având o serie negativă șocantă.

Jurgen Klopp și Liverpool, în criză

  • 1-1 cu West Bromwich (a) 
  • 0-0 cu Newcastle (d) 
  • 0-1 cu Southampton (d) 
  • 0-0 cu Man. United (a) 
  • 0-1 cu Burnley (a)

Joi seară, superechipa lui Jurgen Klopp, decimată de accidentări în apărare și cu o inexplicabilă lipsă de formă în atac, a pierdut prima oară pe „Anfield" în Premier după aproape patru ani. Din aprilie 2017, de la 1-2 cu Palace, nu mai fost învinsă de nimeni acasă 68 de partide consecutive. Până acum.

+14 Foto
Liverpool - Burnley 0-1 / foto: Guliver/Getty Images

Nu i s-a mai întâmplat lui Jurgen Klopp de 15 ani!

Și mai îngrijorător este că, de patru runde, „cormoranii" nici nu marchează. Patru meciuri la rând fără gol în campionat, cum nu i s-a mai întâmplat lui Klopp de 15 ani, de la Mainz, în noiembrie-decembrie 2006, în Bundesliga! 


Liverpool are doar 34 de puncte în 19 etape, cel mai rău rezultat din sezonul 2015-2016 (30 de puncte la jumătatea stagiunii). Când Brendan Rodgers a fost demis și a venit Klopp! Acum, e pe locul 4, la șase puncte de liderul Man. United, dar poate ajunge pe 6, pentru că Tottenham și Everton au mai puține partide. Foarte agitat joi, certându-se rău la pauză cu managerul lui Burnley, Sean Dyche, Klopp pare fără soluții: „Acest eșec a fost ca un pumn în față. E greu de explicat. Băieții mei nu sunt genul care se relaxează după un 7-0. Muncesc mult, dar eșuează. Dacă nu funcționează ceva, trebuie să încerci și mai mult, și mai tare. Însă nu dau vina pe nimeni. Unicul vinovat sunt eu".

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.