Martin Odegaard (22 de ani) a fost cedat de Real Madrid pentru a patra oară sub formă de împrumut. Următoarea destinație a norvegianului este Arsenal.
UPDATE Martin Odegaard a fost prezentat oficial de Arsenal
Arsenal l-a prezentat oficial pe noul jucător al echipei, Martin Odegaard. Norvegianul va juca sub formă de împrumut la formația de pe Emirates Stadium, până la finalul actualului sezon. Arsenal va plăti integral salariul lui Odegaard de la Real Madrid, de 43 de mii de euro pe săptămână.
Știrea inițială: Copilul teribil norvegian s-a răzvrătit
În ianuarie 2015, când Martin Odegaard avea doar 16 ani, Real l-a transferat pe norvegian de la Stromsgodset pentru 4 milioane de euro. Atunci, nordicul era privit ca un talent extraordinar, un copil teribil în fotbalul european, însă a jucat foarte puțin la Madrid.
Martin Odegaard, al patrulea împrumut în șase ani
Împrumutat de trei ori, la Heerenveen, Vitesse și Real Sociedad, scandinavul a fost readus la clubul blanco vara trecută, după un sezon foarte bun la San Sebastian. Totuși, Zinedine Zidane l-a folosit rareori și acum.
367 de minuteîn 9 partide a evoluat Martin Odegaard pentru Real Madrid în toate competițiile din acest sezon
Supărat, playmakerul în vârstă de 22 de ani a anunțat că vrea să plece. Și este la un pas să părăsească Madridul pentru un nou împrumut. Al patrulea!
0 reușiteare Martin Odegaard în acest sezon la Real Madrid: 0 goluri, 0 pase decisive
Freddie Paxton, jurnalist la The Guardian și ESPN, a anunțat că Odegaard se mută la Arsenal. Tranzacție a fost confirmată și de cotidianul madrilen Marca.
{{text}}