Noua competiție continentală - Super Liga Europei - ar urma să aibă 20 de echipe, dintre care 15 „fondatoare”, care nu ar retrograda indiferent de rezultate, și încă 5 ce participă doar după un turneu de calificare. Grupările „fondatoare” ar primi din start un bonus de 350 de milioane de euro!
Apar noi detalii despre proiectul Super Ligii Europei. Potrivit The Times, noua competiție (sprijinită financiar de banca de investiții JP Morgan) va avea 20 de echipe, dintre care 15 „fondatoare", care nu ar retrograda niciodată, și 5 care ar pătrunde anual doar printr-un turneu de calificare.
Noi detalii despre Super Liga Europei
Și care reintră în acel sistem de calificare chiar dacă una dintre ele cucerește trofeul într-un sezon. Fiecare din cluburile „fondatoare", printre care s-ar afla nu mai puțin de șase reprezentante ale Angliei, dar și alte mari puteri ale fotbalului (din Spania, Italia, Germania și Franța), precum Real Madrid sau AC Milan, ar primi din start un bonus uriaș, de 350 de milioane de euro. Și primele anuale pentru participare ar fi la fel de consistente.
UEFA și FIFA au amenințat însă. Interzic această întrecere paralelă și le interzic grupărilor și jucătorilor să participe la ea. UEFA vrea să protejeze Champions League, iar FIFA noul Mondial al Cluburilor.
3,5 miliarde de euroar fi suma împărțită cluburilor participante la Super Liga Europei pentru investiții în „stadioane, baze de antrenament sau pentru a acoperi pierderile provocate de pandemie"
{{text}}