Horia Păun, președintele Federației Române de Baschet, ar putea să nu mai candideze pentru un nou mandat la următoarele alegeri, care ar putea avea loc în luna mai.
- Horia Păun este din 2013 președinte al FRB.
În acest context, trei nume și-au anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al FRB. Cei trei sunt prezentați de portalul baschet.ro.
Primul care și-a anunțat intenția de a candida este Virgil Stănescu. A venit apoi rândul lui Adrian Voinescu, iar vineri un al treilea nume, surpriză, a lăsat de înțeles că este pregătit să intre în cursă.
Alexandru Iacobescu ar putea candida la președinția FRB
Este vorba despre Alexandru Iacobescu, fost manager la CSU Asesoft Ploiești, care a declarat pentru sursa citată că este încrezător în șansele sale de a câștiga.
„Mă gândesc foarte serios să candidez pentru președenția FRB. Am stat aproape de fenomen, l-am urmărit și am realizat că e nevoie de un manager, de un om care a făcut lucruri pentru baschetul românesc. Nu mă compar ca jucător cu contracandidații mei, dar ca performanță am realizat ceva în acest sport. Repet, încă sunt pe gânduri, dar cred că am o șansă”, a spus acesta.
Dacă Horia Păun va decide să nu candideze pentru un nou mandat, noul președinte care va fi desemnat în acest an va fi al 20-lea în cei 90 de ani de existență ai Federației Române de Baschet.
{{text}}