Fostul internațional Alexandru Bourceanu (35 de ani) este prezent, în aceste zile, în cantonamentul echipei de Liga a 2-a, FC U Craiova, formație antrenată de Ovidiu Stângă.
Alexandru Bourceanu și-a pus ghetele în cui și își dorește să lucreze în antrenorat, iar în acest moment se află în cantonamentul celor de la FC U Craiova, unde lucrează alături de antrenorul oltenilor, Ovidiu Stângă. Momentan, Bourceanu nu ocupă nicio poziție oficială în cadrului staff-ului tehnic, iar o decizie finală va fi luată după cele două săptămâni de cantonament de la Mogoșoaia, conform publicației editie.ro.
Alexandru Bourceanu: „Mi-ar plăcea să continuăm împreună”
„Am început școala de antrenori și am ales o colaborare la FC Universitatea Craiova ca antrenor secund al lui Ovidiu Stângă. Momentan voi sta cu Ovidiu alături de băieți în aceste două săptămâni. Sincer, mi-ar plăcea să continuăm împreună și după aceste două săptămâni, dar vom vedea după ce se termină cantonamentul cum vor sta lucrurile.
7 trofeea câștigat Alexandru Bourceanu în cariera de jucător, toate la FCSB: 3 campionate, 2 cupe ale ligii, o Cupă a României, o Supercupă a României
Vom discuta din nou și vom lua o hotărârare finală. Îl apreciez mult pe Ovidiu Stângă și îmi face mare plăcere să lucrez alături de el. Dar repet: hotărârea finală o vom lua ambele părți după finalul acestui cantonament”, a declarat Alexandru Bourceanu pentru sursa citată.
8 echipeși-a trecut Alexandru Bourceanu în portofoliu: Dunărea Galați, Oțelul Galați, Politehnica Timișoara, FCSB, Trabzonspor, Arsenal Tula, Dunărea Călărași și s-a retras în tricoul celor de la Gloria Buzău
{{text}}