Maghiarele de la Siofok au profitat în ultimele 10 minute de ratările gazdelor și au obținut victoria
Dunărea Brăila a fost foarte aproape de un rezultat uriaș în disputa din etapa a 3-a în EHF European League. Echipa antrenată de Neven Hrupec nu a știut însă să gestioneze finalul de joc și nu a putut obține nici măcar un punct.
Brăila a plătit tribut inconstanței în joc, la fel cum s-a întâmplat de multe ori, în acest sezon, pe finalurile de partidă. Patru jucătoare brăilence au dus greul în meciul de azi. Portarul Elena Șerban a contabilizat 13 parade, bielorusa Maria Kanaval a marcat de 8 ori, fiind din nou o mână foarte sigură, iar Aneta Udriștoiu a fost metronom pe extrema dreapta. Centrul Elena Dache a avut și ea o evoluție excelentă, mai ales în prima repriză, ea fiind jucătoarea care a impus ritmul echipei dunărene. Din păcate însă, au fost și jucătoare care au evoluat extrem de slab. Marina Dmitrovici, Lima de Araujo sau Sazdovska nu au fost deloc în mână în disputa cu maghiarele.
Siofok era o echipă de bătut, dar Brăila parcă s-a speriat de ce poate realiza. Pe 7 februarie, în Ungaria, se va disputa meciul retur, contând pentru etapa a patra din grupa D.
Clasament grupa D
1. Sifok 5p
2. Brăila 3
3. Krasnodar 2
4. Fleury 0
Dunărea Brăila-Siofok 25-27
Dunărea Brăila: Kanaval 8, Udriștioiu 5, Dache 5, Sazdovska 2, Lima de Araujo 2, Dmitrovici 2. Antrenor: Neven Hrupec
Siofok: Horacek 6, Niombla 5, Jezici 4, Such 4, Harsfalvi 3, Tomori 3, Toth 2. Antrenor: Zdravko Zovko
{{text}}