FC Botoșani a învins-o pe Dinamo, scor 4-0. Antrenorul Marius Croitoru (40 de ani) a avut și un motiv de nemulțumire la final, în ciuda scorului-fluviu: arbitrajul lui Istvan Kovacs.
„Sincer, nu mă gândeam că poate fi o victorie așa categorică. Cred că mai puteam marca cel puțin încă 4 goluri. Dar sunt mulțumit, importante erau în primul rând cele 3 puncte. Am început să schimb jucătorii, pentru că avem meciuri din 3 zile. Acum îl avem și pe Florescu suspendat. Adversarii comit fault după fault asupra lui. El o face o dată și ia galben. Mi-e greu să înțeleg cum arbitrează unii oameni. Dar suntem în România și trebuie să ne comportăm ca atare”, a declarat Croitoru, la Look Sport+.
Keyta, MVP în Botoșani - Dinamo
Hamidou Keyta a revenit în lotul lui FC Botoșani și a făcut-o în stil mare, cu două goluri și o pasă decisivă. Croitoru spune că vârful francez va rămâne în Moldova.
S-a văzut intrarea lui Keyta. Avem nevoie de el. Când a avut el nevoie de noi, am fost aici și l-am ajutat. E normal ca ajutorul să fie reciproc. Am spus-o clar, singurul care se poate transfera e Chindriș. Are dată până la 1 februarie. Așa am hotărât astăzi, să joc cu Șeroni, pentru că a făcut-o foarte bine în ultima perioadă. Nimeni nu e bătut în cuie
- Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani
{{text}}