E debandadă la CS Universitatea Craiova. Jocul nu merge, oltenii sunt fără victorie de 5 etape, iar achizițiile întârzie. Întâmplător sau nu, perioada coincide cu absența finanțatorului Mihai Rotaru din țară.
Zicala „Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă” se potrivește de minune cu ceea ce se întâmplă acum la Craiova. Finanțatorul Mihai Rotaru a plecat din țară după Revelion, pentru a se reface de pe urma suferințelor provocate de Covid-19, iar de atunci, întâmplător sau nu, nimic nu le mai iese oltenilor.
Vicecampioana e fără victorie de 5 etape, perioadă în care a bifat 4 remize și un eșec. Cornel Papură, antrenorul înscăunat de el, mai întâi pentru a se ocupa de echipă „în perioada imediat următoare", pentru ca apoi să fie confirmat „până la finele sezonului”, nu reușește să oprească deriva cu niciun chip. Și nici nu pare să aibă cu cine.
Sorin Cârțu: „Rotaru era prin Maldive”
În lipsa lui Koljici, accidentat, ceilalți atacanți nu se lipesc de gol nici măcar în meciurile cu adversari ca Viitorul, care nu bagă autobuzul în poartă. Cele două reușite din 2021, semnate de un fundaș (Papp) și de un mijlocaș (Cicâldău), au părut mai degrabă accidentale, nu rodul unor acțiuni elaborate. Ceea ce vorbește de la sine și despre forma în care se află „regizorii” Cicâldău și Dan Nistor.
CS Universitatea are nevoie ca de aer de forțe proaspete. Dar nu se mișcă nimic. Iar când vine vorba de întăriri, președintele Sorin Cârțu arată cu degetul mai sus: „Patronul a promis că se vor face niște transferuri, deci probabil se vor face. Era prin Maldive. Are nevoie de relaxare, la cât a pătimit și prin ce a trecut cu Covidul”.
29 ianuariee data la care Mihai Rotaru va reveni în țară
14 decembrie 2020e data ultimului gol de atacant înscris de Craiova (Ofosu), la 2-1 cu UTA, în deplasare
Ne e teamă că pierdem contactul cu primele clasate, pentru că noi tot continuăm să nu câştigăm, iar FCSB şi CFR bat meci de meci.
- Nicușor Bancu, căpitan U Craiova
{{text}}