Dinamo a anunțat astăzi, prin intermediul site-ului oficial, că suporterii au recuperat un presupus prejudiciu creat de fostul președinte Dorin Șerdean.
- CONTEXT: Demiterea lui Dorin Șerdean din funcția de președinte executiv al lui Dinamo a fost anunțată în urmă cu 3 zile, pe motiv că acesta a lipsit nemotivat de la locul de muncă, dar Șerdean nu o recunoaște și spune că încă are drept de semnătură!
- Mai mult, Șerdean a contestat toate deciziile luate de Consiliul de Administrație al lui Dinamo și susține că președintele acestuia este de fapt Pablo Cortacero, nu Constantin Eftimescu, cel pe care-l recunosc suporterii-acționari din DDB.
Proaspăt demis, Dorin Șerdean e acuzat că s-ar fi folosit de banii suporterilor pentru a primi asistență juridică din partea avocatului Gabriel Bucur, cel care, ulterior, a ales să restituie suma fanilor.
„Dincolo de cuvinte, decizia avocatului Gabriel Bucur reprezintă un gest de onoare într-un moment în care suporterii dinamoviști au un singur obiectiv, salvarea clubului, se înscriu în Program DDB și cumpără bilete virtuale cu bani din alocații și pensii sau din salariul minim pe economie”, se arată în comunicatul emis de site-ul oficial al „câinilor”.
Dinamo anunță: „DDB a recuperat prejudiciul creat de Dorin Șerdean”
DDB a recuperat prejudiciul creat de Dorin Șerdean
București, 25 ianuarie 2021. Acționarul "Doar Dinamo București" (DDB) a recuperat prejudiciul creat de fostul președinte executiv al clubului, Dorin Șerdean, așa cum a promis public pe pagina oficială de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan.
Suporter al echipei noastre, avocatul Gabriel Bucur a înțeles cum stau lucrurile la Dinamo București și a acceptat astăzi să returneze banii primiți din partea fostului președinte executiv Dorin Șerdean, a anunțat conducerea administrativă a clubului prin intermediul site-ului oficial.
Dinamo București îi mulțumește public avocatului Gabriel Bucur pentru atașamentul față de culorile clubului, față de toți susținătorii echipei noastre!
Dincolo de cuvinte, decizia avocatului Gabriel Bucur reprezintă un gest de onoare într-un moment în care suporterii dinamoviști au un singur obiectiv, salvarea clubului, se înscriu în Program DDB și cumpără bilete virtuale cu bani din alocații și pensii sau din salariul minim pe economie.
Dinamo București a anunțat joi, 21 ianuarie 2021, încheierea raporturilor contractuale cu Dorin Șerdean. A doua zi, fostul președinte executiv a deturnat fondurile clubului Dinamo București, plătind din banii suporterilor asistența juridică oferită de către avocatul Gabriel Bucur.
- Dinamo București, prin Biroul de presă
{{text}}