FCSB a remizat pe terenul lui FC Argeș, 0-0, după un meci chinuit, în care jucătorii ambelor echipe au avut probleme din cauza terenului.
Echipa roș-albastră a fost ținută în șah de nou-promovata din Pitești, iar jucătorii antrenați de Toni Petrea nu și-au putut face jocul obișnuit, chiar dacă au dominat meciul și au avut două bare.
Fotbaliștii de la FCSB au avut evoluții modeste, cu excepția portarului Andrei Vlad și a celor doi din atac, Florinel Coman și Dennis Man. Aceștia au fost cei mai buni de la echipa roș-albastră și au luat nota 7 în Gazeta Sporturilor.
La polul opus s-au aflat alți cinci jucători de la FCSB, care au avut evoluții modeste. Ovidiu Popescu, Șut, Oaidă, Florin Tănase și Octavian Popescu, noul preferat al lui Gigi Becali, au fost cei mai slabi de pe teren, fiind notați cu 5.
Omul meciului a fost Costinel Tofan. Fundașul dreapta de la FC Argeș a avut o prestație foarte bună și a luat cea mai mare notă, 8.
Suntem bucuroși pentru punct. Ce am făcut eu azi contează mai puțin, contează ce a făcut echipa. Am avut și puțin noroc, dar face parte din joc. Am mare încredere în echipă, suntem un grup extraordinar. De când a venit Andrei Prepeliță ne-a pus pe picioare. Ne-a redat încrederea.
- Alexandru Greab, portar FC Argeș
{{text}}