Ronaldo Deaconu (23 de ani), mijlocașul lui Gaz Metan, îl acuză pe Marcel Bîrsan, arbitrul care a greșit flagrant la golul de 2-1 al lui Dinamo.
În minutul 43 al disputei din Ștefan cel Mare, „centralul” Marcel Bîrsan nu a văzut un fault în atac evident comis de Bejan asupra lui Pleșca. Ronaldo Deaconu, mijlocașul lui Gaz Metan, nu înțelege cum a fost posibilă o astfel de decizie.
Gaz Metan, nemulțumită de arbitrajul lui Bîrsan
„Primim golul doi după două faulturi consecutive, unul în bandă, făcut de Ricardo Grigore, apoi unul făcut la portar. Nu înțeleg de ce să nu le dai și cum să nu le dai. Este dificil și să nu ai lângă tine antrenorul, nici staff-ul (n.r. pozitivi cu Covid-19). Sper să revină alături de noi în perioada următoare”, a declarat Ronaldo Deaconu, la TV Telekom Sport.
Portarul nu se mai bucură de niciun privilegiu în careu. În această fază, portarul boxează mingea, iar adversarul intră în el. Jocul trebuia oprit și acordat fault în atac. Spuneți-mi și mie dacă eu joc mingea… că nu înțeleg, eu ca portar joc mingea, dar aici atacantul nu joacă mingea, se duce direct în portar. Cum să nu dai fault? Mai ales că a fost la portar, care trebuie protejat
- Ion Crăciunescu, la „Digisport Special”
{{text}}