Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA - FC ARGEȘ 1-1

Craiova nu s-a mai întâlnit cu așa ceva de 34 de ani! Corneliu Papură: „Antrenorul plătește!”

Craiova și FC Argeș au remizat, scor 1-1, în primul meci al rundei cu numărul 20 din Liga 1. Corneliu Papură, antrenorul oltenilor, a oferit declarații la final.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 29 ianuarie 2021

Craiova și FC Argeș au remizat, scor 1-1, în primul meci al rundei cu numărul 20 din Liga 1. Corneliu Papură, antrenorul oltenilor, a oferit declarații la final.

„Important era să câștigăm. Am avut situații mari de gol, dar nu le-am transformat. În fața porții e vorba despre decizia jucătorului. Dacă e concentrat, poate înscrie mai ușor. Ține de moment. Cu toții avem așteptări mai mari de la noi.

Facem egaluri întruna, nu mai câștigăm! Avem nevoie de puncte mai multe. Fiecare trebuie să dea mai mult. Suntem răniți, depinde de noi dacă ne ridicăm și luptăm sau cedăm. E doar o alegere”, a declarat Papură la Look Sport+.


Bălașa a fost lovit cu cotul. Probabil meritam penalty, dar nu pot eu să-mi dau cu părerea

Corneliu Papură, antrenor Craiova



Nu știu dacă vine Reghecampf. Eu știu doar că muncesc la Craiova. Regulile sunt foarte clare în fotbal, antrenorul plătește

Corneliu Papură, antrenor Craiova

Craiova nu mai câștigă!

7 meciurifără victorie are Craiova în Liga 1. Ultimele 4 partide ale oltenilor din campionat s-au încheiat cu scorul de 1-1

6 remize la rând are echipa lui Papură. Fotbalul craiovean nu a mai întâlnit o asemenea situație din sezonul 1986/87, o serie începută atunci cu tehnicianul Constantin Teaşcă, pe 30 noiembrie - Craiova - Petrolul 0-0 - şi încheiată cu Dinamo, pe 18 martie, 1-1 „acasă”, antrenor Constantin Oţet.


Clasament Liga 1

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.