Angel di Maria, 32 de ani, din 2008 coleg cu Messi la naționala Argentinei, încearcă să-l convingă pe superstarul de la Barcelona să semneze cu Paris Saint-Germain.
De ceva timp, două cluburi sunt legate de Leo Messi. Dacă nu prelungește cu Barcelona, și sunt șanse mici, argentinianul va părăsi gruparea catalană după două decenii (incluzând și perioada în care a fost junior) și ar urma să aleagă dintre Manchester City, unde îl așteaptă Pep Guardiola, și Paris Saint-Germain, echipa prietenului Neymar.
Di Maria îl așteaptă pe Messi la PSG
La PSG, mai e cineva care își dorește mult să-l vadă pe Leo alături. Angel di Maria. Argentinianul, 32 de ani, coleg cu Messi la națională din 2008, campion olimpic în același an împreună cu el, se apropie de sfârșitul contractului la Paris, dar ar semna încă o dată dacă ar veni Leo.
Di Maria, luat peste picior de soție: „Dacă vine Messi, tu îi pregătești grătarul!”
„Întoteauna am visat să joc în aceeași echipă cu Messi. Timpul petrecut la naționala nu e suficient pentru mine”, a declarat Di Maria într-un interviu pentru televiziunea TyC Sports. „Vreau să-l văd alături mereu, în fiecare zi, la antrenamente și meciuri. A fost o ocazie pentru mine să ajung la Barcelona, însă nu s-a concretizat. Am avut șansa să fiu coechipier la club cu Cristiano Ronaldo, Neymar și Mbappé. Dacă aș fi și cu Leo, m-aș putea retrage liniștit”.
Angel a dezvăluit ce i-a spus soția sa: „Dacă vine Leo, rămânem și noi, iar tu îi pregătești grătarul!”.
Să joc alături de Leo Messi la Paris Saint-Germain ar fi vârful carierei mele. Nu aș mai putea cere nimic fotbalului.
- Angel di Maria, atacant PSG
25 de trofeea cucerit Di Maria la club: 3 cu Benfica, 6 cu Real Madrid și 16 cu PSG
147 de goluria marcat Angel di Maria în întreaga carieră la nivel de club (a jucat 630 de meciuri)
{{text}}