Antonio Cassano, 38 de ani, un mare talent, dar și un fotbalist capricios, care a avut mereu probleme în carieră. La Madrid a înscris doar 4 goluri în 29 de meciuri.
Într-o carieră ca un montagne russe, plină de momente spectaculoase dar și de căderi neașteptate, Antonio Cassano a semnat cu Real Madrid în ianuarie 2006, după o perioadă excelentă la AS Roma.
Pe „Bernabeu” era antrenor interimar Juan Ramon Lopez Caro (care a ajuns și la Vaslui, în perioada iunie - octombrie 2010), dar atacantul italian știa că în vară urma să vină Fabio Capello, ceea ce s-a și întâmplat. Și totuși, Cassano nu s-a adaptat la clubul blanco. Într-un an și jumătate, a reușit doar 4 goluri și 3 assisturi în 29 de meciuri în toate competițiile.
Antonio Cassano: „Mâncam Nutella direct din borcan, cu lingura”
Atacantul, acum la 38 de ani, retras în 2017, vorbește despre problemele sale cu greutatea. „Cum am sosit la Madrid, am dat jos 12 kilograme. Apoi, în vară, a venit Cannavaro și iar am pus pe mine”, a declarat Cassano pentru Marca. „Unul dintre sponsorii lui Real era Nutella și ne făceau cadou cinci kilograme de Nutella în fiecare lună. Cu Capello, am marcat două goluri în două partide și m-am simțit ca regele lumii. Apoi, cu Lyon, m-a înlocuit în prima repriză și m-am certat cu el. M-a scos din echipă și, în șapte luni, am luat 14 kilograme. Mâncam Nutella direct din borcan, cu lingura”.
4 trofeea cucerit Antonio Cassano în carieră: două Supercupe ale Italiei (cu Roma și Milan), titlul în LaLiga (Real) și Serie A (Milan)
141 de goluri și 109 assisturia reușit atacantul italian în 514 meciuri la echipele de club
39 de partidea jucat Cassano pentru squadra azzurra, marcând 10 goluri
7 cluburia avut fotbalistul peninsular: Bari, Roma, Real, Sampdoria, Milan, Inter și Parma
{{text}}