Corentin Tolisso (26 de ani), mijlocaș la Bayern Munchen, a fost amendat de clubul bavarez și scos din lotul pentru meciul cu Hoffenheim, după ce a încălcat restricțiile impuse de club.
Una dintre regulile impuse de Bayern Munchen odată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19 este ca fotbaliștii să nu se tatueze. Corentin Tolisso nu a ținut cont de restricția clubului și a postat pe rețelele sociale un videoclip în care este tatuat.
Gestul francezului i-a iritat pe oficialii lui Bayern, iar CEO-ul Karl-Heinz Rummenigge a avut o primă reacție pe acest subiect: „Suntem fericiți că meciurile din Bundesliga se joacă în ciuda situației actuale. Pentru ca acest lucru să se întâmple, una dintre condiții este ca jucătorii, antrenorii și stafful să respecte regulile impuse. Corentin Tolisso nu a făcut asta, deși conducerea clubului le-a comunicat clar. Acest lucru este frustrant și nu va fi tolerat”.
Corentin Tolisso, amendat și scos din lot de Bayern Munchen
Într-adevăr, Bayern nu a trecut cu vederea gestul lui Tolisso. Mijlocașul a fost amendat cu o sumă ce nu a fost dezvăluită și a fost scos din lotul pentru meciul cu Hoffenheim, care s-a jucat ieri, scor 4-1 pentru Bayern.
Sâmbătă, după victoria lui Bayern cu Hoffenheim, Tolisso s-a scuzat cu un mesaj publicat pe rețelele de socializare: „Îmi pare rău că nu am respectat reglementările clubului meu și ale ligii de fotbal. Știu că i-am dezamăgit pe fanii noștri și totodată clubul. Îmi pare rău!”.
18 meciuria adunat Corentin Tolisso în aceast sezon, în toate competițiile. A marcat două goluri, nu a oferit vreun assist
{{text}}