Sporturi   •   Altele   •   TENIS DE MASĂ

Titluri cu repetiție pentru Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu la Campionatele Naționale

Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu în 2020 la Campioantele Naționale în proba de mixt FOTO sportpictures.ro

Articol de GSP.RO   —  duminică, 31 ianuarie 2021

Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu sunt vechii și noii campioni naționali la simplu, dar și la dublu mixt.

Într-o perioadă complicată pentru sportul mondial, orice competiție are însemnătatea ei. Jucătorii români de tenis de masă s-au întâlnit weekend-ul acesta la Buzău, acolo unde au avut loc Campionatele Naționale de seniori. Coincidență sau nu, cei care au urcat pe primul loc au fost aceiași sportivi care reușeau acest lucru și anul trecut. 

Bernadette Szocs, 25 de ani, a câștigat titlul la simplu feminin, după o finală strânsă cu colega sa de la Steaua, Eliza Samara, recent revenită din Japonia. Cea din urmă a condus cu 2-0 la seturi, dar până la urmă a cedat cu 2-4 și, astfel, Berni mai pune în vitrină o medalie de aur de la CN. 

La masculin, Ovidiu Ionescu de la SCM Gloria Buzău a trecut cu 4-2 de Cristian Pletea (CS TT Top Star Constanța) cu 4-2. Jucătorul în vârstă de 31 de ani a reușit din nou "tripla", la fel ca în 2020, el impunându-se, pe lângă proba de simplu, și în cele de dublu, alături de Cristian Chiriță, și de mixt, alături de Bernadette Szocs. 


La dublu feminin, perechea formată din Irina Ciobanu și Adina Diaconu și-a păstrat titlul, trecând în ultimul act de Bernadette Szocs/Andreea Dragoman cu 3-1. Daniela Dodean Monteiro, componentă a echipei naționale feminine calificate la JO de la Tokyo, a absentat din cauza unei accidentări la umăr. 

Câștigătorii titlurilor naționale de la Buzău

  • Simplu feminin: Bernadette Szocs 
  • Simplu masculin: Ovidiu Ionescu 
  • Dublu feminin: Adina Diaconu/Irina Ciobanu 
  • Dublu masculin: Ovidiu Ionescu/Cristian Chiriță 
  • Dublu mixt: Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs

Citește mai multe știri din sport:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.