Stranieri

FCSB. Transferul lui Man la Parma era fixat pentru la vară! De ce s-a realizat mutarea acum

Dennis Man a dat două pase bune din două încercate, una cu călcâiul, și a pierdut unicul duel la Napoli // FOTO: Imago

Articol de Daniel Scorpie  —  luni, 01 februarie 2021

Directorul sportiv Marcello Carli a dezvăluit că atacantul Dennis Man (22 de ani) a fost adus mai devreme la Parma pentru a se adapta: „Sunt mii de greutăți, și cu limba, dar poate în sezonul viitor va fi pregătit”.

Ies la suprafață noi detalii din culisele transferului de 11 milioane de euro al lui Dennis Man de la FCSB. Parma plănuia să-l aducă abia la vară, numai că situația critică din clasament, penultimul loc, cu 4 puncte din ultimele 12 etape, a modificat strategia! Directorul sportiv gialloblu, Marcello Carli, a explicat situația când a fost întrebat în presă despre întărirea ofensivei cu Man și Zirkzee.

Dennis Man, adus mai rapid pentru a se adapta la Parma

„Acestea erau idei pentru iunie, îi aveam în vedere la următorul mercato. Însă președintele a vrut să anticipeze mutările. I-am luat mai devreme, pentru a-i ajuta să se adapteze și poate că la anul vor fi pregătiți. Există dificultăți, cu limba și acomodarea la Serie A, și le trebuie timp. Avem mii de greutăți și s-au făcut alegeri rapide!", declara oficialul Parmei, înaintea partidei de la Napoli (0-2).

Antrenorul de la Parma vrea jucători pregătiți!

Și antrenorul Roberto D'Aversa a atins subiectul sensibil, atacând mutările operate: „Există două motive pentru care m-am întors aici. Unul e legat de partea emoțională, mă simt ca acasă aici la Parma, celălalt, de partea tehnică. Nu suntem penultimii în Serie A și n-avem un randament prost ofensiv din întâmplare. Clubul știe, am cerut garanții când m-am întors, dar cerințele antrenorului nu sunt mereu ascultate. Avem nevoie de fotbaliști deja pregătiți pentru a ne atinge obiectivul!".

Man a intrat duminică abia în minutul 80, la 0-1, puțin înainte ca Politano să închidă tabela. „Își va aminti de «Maradona» pentru debutul său în fotbalul italian”, a remarcat Corriere dello Sport. 

VIDEO Anamaria Prodan spune marele regret după transferul lui Dennis Man la Parma: „Nu am treabă dacă pierd bani, asta mă doare”

>

Citește mai multe știri despre transferul lui Dennis Man: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.